Sergiu Boldor: „Arta stradală nu înseamnă să cerşeşti“
0
Este un tip boem, pasionat de muzică şi de libertate. Colaborează cu trupe mari, cum ar fi Celelalte Cuvinte, dar are şi proiecte proprii. Unul dintre ele este trupa sa, Ad Hoc.
Cu trupa sa, Ad Hoc, Sergiu Boldor a susţinut concerte de muzică medievală din anul 2008. Înainte de asta, a cântat cu Hobo Sapiens, „specializată” pe muzică gypsy- punk - rock. Cu această trupă a fost în turnee în străinătate, în Ungaria, Macedonia şi în alte state europene. „Vreau să pregătesc concerte mai mari, cu trupa Ad Hoc, iar de Crăciun vreau să cânt la Zalău şi în Oradea, într-o sinagogă părăsită”, promite Sergiu.
Au colindat prin Europa
„Hobo Sapiens este în stand-by acum, însă ceea ce am realizat cu ea, de fapt cu percuţionistul Dan Olar, a fost deosebit. În cadrul proiectului «Hobo Sapiens Traveling Company», ne-am dus în lume, cu autostopul, şi în fiecare oraş din România şi din Europa în care ne-am oprit, am căutat muzicieni talentaţi, i-am învăţat melodiile noastre şi am cântat în diferite formule“, explică Sergiu.
Au umblat aşa prin Belgrad, Sofia, Skopje, Szeged, Budapesta, Paris, Bruxelles, Koln, Salzburg. Peste tot au cântat împreună cu muzicieni locali, au avut aventuri, au cunoscut oameni. Oameni frumoşi, care i-au ajutat şi care s-au bucurat de prezenţa lor, şi oameni mai puţin frumoşi, care s-au uitat la ei cu dispreţ.
Proiect cu Celelalte Cuvinte
„Pregătim o colaborare între Ad Hoc şi Celelalte Cuvinte, în care vorm cânta melodii din repertoriul lor transpuse pe muzică medievală. Mai suntem implicaţi într-un festival internaţional de muzică ţigănească“, spune Sergiu Boldor. În timpul liber, cântă pe străzi. Şi spune că îi place mult asta.
Ce îi place
Să meargă pe picioroange. Şi o face des. Îşi promovează muzica pe picioroange. Iubeşte „jam-session“-ul şi surprizele plăcute pe care i le fac oamenii de la care nu aşteaptă nimic. Îi place să cânte la vioară. Îi plac cei care l-au învăţat să cânte, şi anume profesorul de chitară Cristian Niculaş şi cel de vioară, de la Şcoala Populară de Artă, Ştefan Iorga, „care m-a ajutat mai mult decât îşi dă el seama”.
Ce nu-i place
Faptul că în România arta stradală este tratată ciudat, dacă nu chiar cu dispreţ. „Nu ştiu de ce românii au idei preconcepute în legătură cu asta. A cânta pe stradă sau a picta pe stradă nu înseamnă a cerşi”. Îl întristează faptul că mama sa se necăjeşte pentru că el cântă pe stradă.
Se încarcă comentariile...
