Sălaj: Accizele distrug tradiţia pălincăritului
0Cazanele de palincă de la sate funcţionează la foc continuu în această perioadă, dar anul acesta n-a fost însă prea bun pentru prune. Unii producători afirmă că s-a obţinut doar un sfert din cantitatea de anul trecut. Acest fapt, împreună cu accizele mari, îi lasă pe producători fără „lichidul de foc“.
Grigore Ardelean, preşedintele Asociaţiei Patronale a Producătorilor de Palincă Naturală (APPPN), este extrem de nemulţumit de aplicarea accizelor şi mai ales de atitudinea politicienilor care „au aruncat cu praf în ochii oamenilor, apoi au revenit asupra deciziei“. „Asta ne-au făcut aleşii poporului. Codul Fiscal este împotriva poporului român“, s-a revoltat Ardelean.
Condiţiile de distrugere a tradiţiei
El se referă la faptul că, iniţial, în 2007 Guvernul a aprobat nişte acte normative prin care oamenii aveau dreptul să producă 500 de litri pe familie, dar tot ei au aprobat Codul Fiscal care a redus cantitatea la 50 de litri neaccizabili de palincă, iar tot ce depăşeşte această cantitate se accizează cu 100%.
Ceea ce înseamnă că toţi sătenii care n-au cazane şi se duc cu prunele la cei care au plătesc accize de 100 %, chiar dacă ei nu produc decât pentru consum propriu, indiferent de cantitate. „Prin urmare, s-au creat toate condiţiile de distrugere a tradiţiei făcutului palincii, cu toate că UE permite păstrarea unor tradiţii, cu riscul de a nu fi respectate unele norme (cum ar fi tăierea porcului de Crăciun – n.r.). Însă politicienii români nu au ştiut, sau nu au dorit, să profite de această oportunitate“, a mai reclamat Ardelean.
Nu mai există prestatori de servicii
Această situaţie s-a creat, după cum explică preşedintele APPPN, din cauza faptului că proprietarii de cazane nu mai sunt consideraţi prestatori de servicii, prin urmare nici ei nu mai pot să producă decât o cantitate foarte limitată, indiferent de faptul că ei nu produc pentru ei înşişi, ci pentru tot satul.
Aceasta este o absurditate a sistemului legislativ, căreia este greu să-i vezi motivele, dacă nu accepţi ipoteza că s-a dorit, cu intenţie, îngrădirea realizării unui produs cunoscut şi căutat, unul dintre puţinele care poate fi competitiv pe piaţă.
Conform afirmaţiilor preşedintelui asociaţiei, amenda pentru cei care sunt prinşi producând mai mult decât au dreptul este de minimum 20.000 de lei.