Vaslui: Ucis de propriul frate
0Pe fondul consumului de băuturi alcoolice între doi fraţi din satul Văleni a avut loc un conflict spontan în urma căruia unul din ei a decedat.
În noaptea de 21 spre 22 iunie, Mihai A., de 25 de ani, din satul Văleni, comuna Pădureni, şi-a ucis fratele, pe Fănică A., de 29 de ani. "În acest caz, au fost demarate cercetările de către poliţiştii Poliţiei municipiului Huşi şi Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Fănică A. lucra la o fermă de animale din municipiul Huşi. În data de 20 iunie, fratele său s-a angajat la aceeaşi unitate. "În seara de 21 iunie, cei doi fraţi s-au deplasat la locuinţa unui vecin, unde au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, între cei doi fraţi a avut loc un conflict spontan, Mihai A. lovindu-l cu o scândură în zona capului pe Fănică A., dar şi pe Mihai B., de 32 ani, muncitor la aceeaşi fermă, aflat şi el în locuinţa respectivă. Echipajul ambulanţei sosit la faţa locului a constatat decesul lui Fănică A.", a adăugat Mihaela Ştraub.
În prezent, Mihai A. este reţinut pentru 24 ore, urmând ca mâine să fie prezentat la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Această faptă se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.