Un nor de praf s-a ridicat aproape de Severin. Sursa de poluare: Termocentrala Halânga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza vântului puternic, un nor de praf s-a ridicat luni după-amiază din depozitul de cenuşă şi zgură al Termocentralei de la Halânga şi acoperă tot ce întâlneşte în cale.

Sunt afectaţi localnicii din satul Halânga, dar este îngreunat şi traficul pe şoseaua naţională care leagă municipiul Drobeta Turnu Severin de Târgu Jiu. Conducătorii auto sunt  nevoiţi să reducă viteza din cauza vizibilităţii reduse.

Există riscul ca norul de praf să ajungă şi în satele învecinate, Răscoleşti, Dudaşul Cerneţiului, Cerneţi şi Piatra Albă, aşa cum se întâmplă ori de câte ori bate vântul puternic.

Depozitul de zgură al Termocentralei reprezintă o mare problemă de mediu în Mehedinţi, aici trebuind să se realizeze o investiţie majoră de stopare a poluării. Între timp, activitatea la Termocentrală s-a închis, iar modul cum s-a derulat această investiţie este verificat de oamenii legii.

Spulberarea cenuşii din depozit putea fi eliminată abia după circa 1,5-2 ani dacă acea instalaţie de şlam dens ar fi fost pusă în funcţiune, adică perioada necesară pentru acoperirea completă a suprafeţei depozitului de circa 150 de hectare cu zgură şi cenuşă în şlam dens.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite