Turnu Severin: Şeful Poliţiei de Frontieră va pleca la Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Şeful Poliţiei de Frontieră va pleca la Argeş
Turnu Severin: Şeful Poliţiei de Frontieră va pleca la Argeş

Şeful Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, comisarul şef Ion Mirescu va ocupa, de la 1 septembrie a.c., funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

În urma unui concurs pe care l-a susţinut pentru ocuparea acestui post, Mirescu va veni la cârma poliţiei argeşene, unde va face faţă cu brio tuturor cerinţelor. “Rezultatele pe care le-am obţinut sub coordonarea dumnealui au fost deosebite, pe măsura întregii echipe de cunducere şi a oamenilor pe care i-a coordonat”, ne-a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi. 

Argeşean de origine
Absolvent al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti, Ion Mirescu a lucrat în poliţie încă din 1988. Argeşean de origine, fiind născut în Boteni, comisarul şef Ion Mirescu a fost 12 ani manager în structuri operative ale sistemului naţional de siguranţă şi ordine publică, de la funcţia de şef birou, până la cea de inspector şef. În 1998, a fost locţiitor şef al Serviciului Informaţii şi Protecţie Internă Mehedinţi din cadrul D.G.I.P.I., în 1999, şeful Biroului de Protecţie Internă din S.I.P.I. Mehedinţi, în 2000- şeful Serviciului Poliţiei Economico-Financiare din cadrul IPJ Mehedinţi, iar din 2003 şi până în 2005, şeful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul IPJ Mehedinţi. Din 2005 şi până în prezent, Ion Mirescu a fost şeful IJPF Mehedinţi. Noul şef al IPJ Argeş  are 48 de ani, este căsătorit şi are doi copii.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite