Procurorii DNA au descins la Primăria Orşova. Primarul: “Nu au treabă cu mine, dacă eu nu am făcut rele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Percheziţiile efectuate marţi de procurorii DNA în Mehedinţi au vizat şi Primăria Orşova, dar şi liceul “Traian Lalescu” din aceeaşi localitate. Primarul Orşovei spune că procurorii au ridicat câteva documente de la serviciul urbanism.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Secţia de combatere a corupţiei, care au efectuat marţi percheziţii la Orşova şi Drobeta Turnu Severin, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, s-au oprit şi la Primăria Orşova.

Potrivit primarului Orşovei, Ion Manea, procurorii au ridicat de la serviciul urbanism mai multe documente. Din câte se pare aceste documente vizează modul în care a fost atribuit un teren unui cetăţean din Orşova. Edilul şef mai susţine că verificările magistraţilor nu l-au vizat în niciun fel.

“Nu sunt niciun fel de acuzaţii. Din câte am înţeles la urbanism au ridicat câteva documente, atâta tot, în rest nu ştiu. Pe mine nu m-a chemat nimeni, eu nu am fost niciodată la DNA, ca să clarificăm situaţia asta. Nu m-au întrebat nimic, dacă nu faci nimic ce să întrebe.  Nu au treabă cu mine, dacă eu nu am făcut rele”, ne-a declarat primarul Ion Manea.

Procurorii DNA au descins şi la Liceul “Traian Lalescu” din localitate.

Din Orşova a fost ridicat pentru audieri la sediul DNA Bucureşti, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, Carmen Sîrboiu.

Potrivit unui comunicat DNA, în cursul dimineţii de 14 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 8 locaţii situate în municipiile Drobeta Turnu-Severin şi Orşova, din care 2 sunt sediile unor instituţii publice de interes local, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Citeşte şi:

Percheziţii la locuinţa şefului Parchetului Judecătoriei Orşova

Prim-procurorul Parchetului de la Orşova, ridicat de procurorii DNA pentru fapte de corupţie


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite