Primăria Timişoara cere Transporturilor şantierul Centurii de Vest: „Suntem cei mai interesaţi“
0Primăria Municipiului Timişoara a transmis Ministerului Transporturilor condus de timişoreanul Sorin Grindeanu un memoriu prin care solicită preluarea execuţiei lucrărilor la Centura de Vest Timişoara, împreună cu finanţarea aferentă.
Solicitarea Primăriei Timişoara vine în contextul declaraţiilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, ca administraţiile locale să preia lucrări publice de interes local şi regional, de la CNAIR. 95% din traseul Centurii de Vest este pe teritoriul administrativ al Timişoarei.
Primăria a fost implicată în consultările legate de viitorul traseu încă de la început şi propunerile venite din partea noastră au fost preluate aproape integral de către CNAIR şi minister cu privire la alegerea variantei finale de traseu.
În urma acestor discuţii, Primăria Timişoara a reuşit să obţină corelarea proiectului Centurii de Vest cu cel al Noii Radiale de Vest Timişoara. Aceasta ar deveni a şaptea radială a oraşului, pe lângă Lugojului, Buziaşului, Şagului, Gheorghe Lazăr, Torontalului, Aradului şi Sever Bocu.
„Avem capacitatea şi disponibilitatea administrativă de a ne asuma ducerea la bun sfârşit într-o perioadă cât mai scurtă de timp şi la cea mai bună calitate, a acestui proiect strategic pentru sistemul de mobilitate al Timişoarei şi regiunii. Centura Timişoarei este povestea fără sfârşit, a ultimelor decenii şi e timpul ca printr-un parteneriat onest şi transparent cu Ministerul Transporturilor şi CNAIR să ne implicăm în construirea tronsonului de Vest. Nu cred că există o instituţie mai interesată de finalizarea acestei lucrări în bune condiţii, decât Primăria Municipiului Timişoara”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Centura Nord va avea 14 kilometri
Proiectul centurii se află acum la stadiul de studiu de fezabilitate şi în decembrie a fost aleasă varianta finală de traseu (de la ieşirea spre Utvin până la ieşirea de pe Calea Aradului, la Mahle România).
Centura Nord va avea aproximativ 14 kilometri şi traversează unităţile administrativ teritoriale Timişoara, Săcălaz şi Utvin. Sunt prevăzute patru noduri rutiere: la intersecţia cu DN 69 (Timişoara – Arad) şi centura de ocolire Timişoara Nord, la conexiunile cu DN 6 (Timişoara – Cenad), cu DN 59A (Timişoara – Jimbolia) şi cu Timişoara printr-un drum de legătură.
Sursa proiect
În momentul de faţă, Centura Nord Timişoara este realizată integral, iar Centura Sud - în proporţie de aproximativ 44%.
Primăria Municipiului Timişoara are în execuţie mai multe proiecte mari de infrastructură rutieră - Calea Bogdăneştilor, bulevardul Cetăţii (care se derulează într-un ritm susţinut) şi se pregăteşte ca în cursul acestui an să demareze alte şantiere de aceeaşi importanţă precum modernizarea căii Stan Vidrighin.
VĂ MAI RECOMANDĂM SĂ CITIŢI:
A fost ales traseul pentru centura Timişoara-Vest. Drumul care închide inelul va trece prin Săcălaz şi Utvin