Mănăstirile din Banat, porţi deschise de Înviere. Slujba trebuie să se încheie până la ora 02:00 VIDEO
0
Timişorenii s-au obişnuit să ia calea mănăstirilor ortodoxe pentru a participa la slujba de Înviere. La fel se va întâmplă şi în acest an. Iată cele mai vizitate locuri de pelerinaj din apropierea Timişoarei, care aparţin de Mitropolia Banatului.
Cea mai apropiată mănăstire de Timişoara este Mănăstirea Şag-Timişeni, la 12 kilometri de oraş. Ca atare, în ultimul deceniu a devenit un loc neîncăpător pentru numeroşii enoriaşi timişoreni, care participă la slujba de Înviere.
Este ctitoria mitropolitului Vasile Lazarescu, din anul 1944. Serviciile religioase se oficiau la început în capela amenajată în interiorul imobilului. Desfiinţată în timpul regimului comunist, a fost reorganizată prin stăruinţa ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului.
Prima biserică s-a construit între 1968–1972. Pictura a fost executată de Victor Jurcă din Lugoj, iar sfinţirea lăcaşului s-a făcut la 29 august 1972.
Între timp s-a mai construit o clădire în care există stăreţia, trapeza şi o parte din chilii. După 1990 s-a dat în folosinţă un corp de clădire pentru pelerini.
În 2002 a început construcţia unei biserici noi, a cărei piatră de temelie s-a pus în 10 mai, de praznicul Izvorul Tămăduirii, de către I.P.S. Mitropolit Nicolae. Tot atunci sa început construcţia unui nou corp administrativ, finalizat în anul 2011.
În ziua de 4 iulie 2009, mănăstirea a fost vizitată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, aflat în vizită canonică în eparhia Timişoarei.
Biserica nouă a fost târnosită la data de 29 august 2012 de către episcop-vicar Paisie Lugojanul.
Mănăstirea de la Româneşti
Mănăstirea Izvorul Miron aparţine de satul Româneşti, comuna Tomeşti.
În anul 1910, episcopul Miron Cristea, viitorul patriarh, a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi sesizând frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri pe locul numit „Balta caldă“.
Temelia bisericii s-a pus în anul 1912, prin dania familiei Glava din Româneşti. A fost terminată în 1929 şi inaugurată în 1931. În 1980 au început lucrările de restaurare a acestui aşezământ, iar biserica a fost repictată, astfel că, la 20 iulie 1991, când se prăznuieşte şi hramul, a fost resfinţită.
După 1995 s-au efectuat ample lucrări de construcţie: un paraclis, trapeza, un corp de chilii, bibliotecă şi spaţii de cazare.
În 8 iunie 2003 s-a sfinţit noul paraclis cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ prin Preasfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului, pe atunci episcopvicar al eparhiei Timişoarei. La 20 iulie acelaşi an s-a târnosit paraclisul de vară, aflat în curtea aşezământului. Biserica veche a mănăstirii se află în faza de reconstrucţie.
Mănăstirea Săraca
Mănăstirea Săraca aparţine de comuna Gătaia, la 56 de kilometri de Timişoara. Este cea mai veche din eparhie, fapt pentru care macheta bisericii a fost inclusă în stema Arhiepiscopiei Timişoarei. Originea mănăstirii nu se cunoaşte cu certitudine. După unii istorici, ar data din secolele XIII–XIV. Alţi cercetători, pornind de la vechiul strat de pictură, susţin că mănăstirea a fost zidită în secolele XVI–XVII. Din analiza documentelor istorice, reiese că între anii 1270–1271 mănăstirea desfăşura o bogată activitate. Informaţii suplimentare datează de la începutul secolului al XV-lea, când superiorul călugărilor franciscani raporta că mănăstirea este o apărătoare a „schismaticilor“, adică a ortodocşilor.
În anul 1780, mănăstirea nemaiputând plăti dările către Coroană este scoasă la licitaţie şi cumpărată de familia Ostoici, care va folosi biserica pentru adăpostirea criptei familiale, până în anul 1934.
În 1865 mănăstirea se găsea în paragină. Între 1934–1939 se află sub oblăduirea Episcopiei Caransebeşului, iar mai târziu sub aceea a Arhiepiscopiei Timişoarei.
Din 1948 şi până în 1987 a fost utilizată de parohia Şemlacu Mic. În anul 1987, la stăruinţa I.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu, şi-a redobândit statutul de mănăstire.
Aşezământul a fost complet restaurat şi aşezat în bună stare de funcţionare. În anul 1996 i s-a adăugat o clădire nouă pentru chilii. În anii din urmă sau reconstruit din temelii stăreţia şi paraclisul de iarnă cu hramul „Bunavestire“, târnosit de către Preasfinţitul Episcopvicar Paisie Lugojanul la data de 6 august 2007.
Mănăstirea Dobreşti
Se află la aproximativ 80 de kilometri de Timişoara, după Lugoj, în zona satelor Cladova şi Ohaba Lungă. Hramul mănăstirii este Sfânta Cuvincioasă Paraschieva. S-a înfiinţat în anul 2003, la iniţiativa şi cu stăruinţa Preafericitului Părinte dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acea vreme mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, originar din Dobreşti, care a achiziţionat un teren pentru construcţia aşezământului.
În prezent, obştea monahilor locuieşte într-o casă din sat care a fost achiziţionată în anul 2003, împreună cu câteva grădini.
La 23 octombrie 2005, cu binecuvântarea Chiriarhul locului, IPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi P.S. Episcop-vicar Lucian Lugojanul de la Arhiepiscopia Timişoarei, împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi au sfinţit locul pe care se va construi biserica, aşezând piatra de temelie.
La 6 iulie 2009 patriarhul Daniel a vizitat, pentru prima dată în această calitate, mănăstirea de la Dobreşti.
Demisolul noii biserici sa dat în folosinţă la data de 14 octombrie 2010, după sfinţirea oficiată de către Preasfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului şi Preasfinţitul Episcopvicar Paisie Lugojanul.
Biserica mănăstirii este în plin proces de construcţie.
Mănăstirea Partoş
Mănăstirea Partoş se află în comuna Banloc, la 53 de kilometri de Timişoara. Reprezintă o veche vatră monahală, a cărei existenţă este atestată documentar în 1571, după 19 ani de la ocuparea Banatului de către turci, când ieromonahul Laurenţiu, aflat în drum spre Braşov şi Alba Iulia, zăboveşte timp mai îndelungat aici şi face danie o tipăritură din 1562.
Harta austriacă a Banatului din 1723 înfăţişează mănăstirea ca izolată, înconjurată de păduri întinse şi de mlaştini. Trecuse deci prin cei 164 ani de stăpânire otomană şi peste luptele ce sau succedat în acest răstimp, când sau nimicit o mare parte din documentele şi cărţile pe care lea avut, ca apoi din ce a mai rămas, să se înstrăineze, după desfiinţare. În iarna grea a anului 1777, cum spun scrisorile vremii, călugării pleacă îndureraţi că lasă fără veghe mormântul ce adăpostea moaştele Sfântului Iosif.
Loc sfinţit prin faptele şi moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, spre care se îndreaptă pelerinul din Timişoara, în 1749, cerând ocrotirea în lunga călătorie până la Ierusalim şi unde Marcu Muţiu zideşte în 1750 frumoasa biserică, mănăstirea îşi va continua misiunea de apărătoare a Ortodoxiei. După patru ani de la desfiinţare, în 1782, protopopul Ioan Şuboni, ca prinos de recunoştinţă, lasă unui bun meşter să zugrăvească, se pare, după o icoană dispărută, chipul Sfântului Iosif ce se păstrează şi astăzi. În zilele noastre, mănăstirea îşi prăznuieşte hramul în ziua Înălţării Cinstitei Cruci, când credincioşii vin ca odinioară săşi întărească sufletele, deşi vechiul hram este la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
În anul 1944, sub îngrijirea Centrului eparhial, mănăstirea a fost reactivată, aşezânduse aici călugăriţe. În anii comunismului viaţa monahală de aici a fost întreruptă, locul fiind luat de parohia Partoş. Între anii 1955– 1956 se efectuează săpături în interiorul bisericii vechi. În anul 1956 moaştele Sfântului Iosif cel Nou sunt scoase din mormânt şi duse la catedrala mitropolitană în vederea canonizării oficiale, unde se află şi astăzi.
La 6 martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunit sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului, a hotărât, pe baza propunerii Consiliului Eparhial, reînfiinţarea mănăstirii Partoş, cu destinaţie pentru călugări.
După ce mănăstirea a fost reînfiinţată, sau executat importante lucrări de renovare şi întreţinere a interiorului celor două biserici şi a întregii incinte.
La 8 noiembrie 2012 s-a dat în folosinţă „Casa Regina Elisabeta”, aflată în vecinătatea aşezământului, care cuprinde o colecţie muzeală şi o bibliotecă bogată.
Mănăstirea Morisena
Mănăstirea Morisena din Cenad, aflată la 73 de kilometri de Timişoara, a fost înfiinţată în anul 2003, pe temeiul faptului că la Cenad (vechea Morisena) exista în jurul anului 1002 o mănăstire de călugări răsăriteni, cea mai veche atestată documentar de pe teritoriul ţării noastre. S-a considerat că prezenţa unui locaş monahal în această parte a eparhiei ar contribui la revigorarea vieţii bisericeşti.
La 24 iunie 2005 s-a târnosit biserica prin episcop-vicar Lucian Lugojanul. Tot atunci s-au binecuvântat corpul de clădire şi paraclisul de vară, toate construite în plin câmp, pe un teren arabil altădată. Biserica se află acum în faza de pictare interioară.
Mănăstirea Fârdea
Mănăstirea se află tot în apropierea lacului Surduc. A fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea Mitropolit Nicolae, mai întâi ca schit. Piatra de temelie s-a pus de către episcopul Lucian al Caransebeşului, pe vremea aceea episcopvicar al eparhiei Timişoarei, la 12 august 2001.
Serviciile religioase se oficiază în biserica nou construită şi sfinţită la 12 octombrie 2003. În anul 2004 au fost finalizate lucrările la chilii, aşezate sub formă de căsuţe de jur împrejurul bisericii, precum şi turnul clopotniţă. În ultimii ani s-au construit corpul principal de chilii şi stăreţia.
În atelierele de croitorie şi broderie se confecţionează veşminte clericale, acoperăminte pentru biserică, prapori, epitafe.
Mănăstirea Cebza
Mănăstirea Cebza este la 32 de kilometri de Timişoara, în direcţia Jebel, via Ciacova. Despre timpul când s-a construit biserica mănăstirii, aflată azi în mijlocul cimitirului parohial şi despre călugării care au vieţuit aici nu se ştiu prea multe. Primele informaţii se află în istoriografia străină care vorbeşte de existenţa unui vechi locaş de închinare şi de izvorul aflat sub altarul bisericii, considerat de credincioşi ca având puteri vindecătoare. Tradiţia atribuie bisericii mănăstireşti de la Cebza origini mult anterioare secolului al XVIII-lea, actuala construcţie fiind continuatoarea mai multor înaintaşe, care au fost ridicate pe locul celei de astăzi. Sub denumirea de „mănăstire“, la Cebza găsim unele însemnări pe cărţile vechi bisericeşti.
Astfel pe fila unui Antologhion este următoarea însemnare: „Biserica s-a zidit la 1758 cu turn de lemn“, amintind şi de înnoirile care s-au făcut în 1780 şi 1815. Pe fila manuscrisului unei Evanghelii găsim scris cu cirilică următoarele: „În curgerea anului 1850 s-au acoperit mănăstirea cu cheltuiala bisericii prin rânduiala tutorilor (epitropilor) Vitu Chirică şi Păun Tradii, iar preoţii Trăilă Musteţ, Andrei Olariu, Ioan Petrovici şi Grigorie Petcu capelan…“. O altă însemnare spune: „Spre aducerea aminte. În curgerea anului 1882 s-au acoperit sfânta mănăstire cu şindrilă de nou cu cheltuiala bisericii prin preotul Alexandru Bugariu şi George Treta chinez (primar) şi Simion Treta ca tutore la sfânta mănăstire“.
Biserica veche, monument istoric, aflată actualmente în cimitirul satului, purtând hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“, este construită din lemn, în formă dreptunghiulară, fiind de o simplitate impresionantă, având fundaţia din cărămidă, iar pereţii din bârne de stejar, peste care s-a aplicat tencuială şi acoperişul din şindrilă.
La stăruinţa I.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu, în anul 1996 s-a reactivat acest vechi aşezământ monahal pentru călugăriţe. Slujbele se oficiază acum în biserica din incinta corpului nou de clădire, finalizat în anul 2006. Se mai află în construcţie o parte din incinta mănăstirească constând din: trapeză, chilii, dependinţe.
Mănăstirea Luncanii de Sus
A fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea mitropolitului Nicolae, mai întâi ca schit. Piatra de temelie s-a pus de către episcopul Lucian al Caransebeşului, pe vremea când era episcopvicar la Timişoara, la 12 august 2001. Biserica, la fel ca întreg aşezământul, este din lemn şi impresionează prin dimensiunile sale. Alte lucrări de construcţie s-au desfăşurat între anii 2001–2006. În prezent, cele două corpuri de clădire, din dreapta şi stânga bisericii, sunt în bună stare de funcţionare. Mănăstirea are şi o gospodărie proprie.
Se află în Satul Luncanii de Sus, din comuna Tomeşti.
Mănăstirea Pietroasa Mare
Aşezământul a fost ctitorit de monahia Mihaela şi nepotul acesteia, Constantin Drădean, care au cumpărat un teren proprietate personală la marginea satului. În 1995 Consiliul Eparhial aprobă înfiinţarea mănăstirii, cu destinaţie pentru călugări. La 22 februarie 1996 sa obţinut aprobarea Sfântului Sinod. În acelaşi an au început lucrările de construcţie, iar sfinţirea noului aşezământ monahal sa făcut de către P.S. Episcop Lucian al Caransebeşului, pe vremea aceea episcopvicar la Timişoara, la 26 august 2001, când erau deja finalizate parţial biserica şi corpul de chilii. În fază de finisare se află biserica şi corpul principal de clădire al aşezământului.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
