Istoria primei Şcoli de muzică din Timişoara, înfiinţată urmă cu 110 ani. Regimul comunist a desfiinţat-o

Istoria primei Şcoli de muzică din Timişoara, înfiinţată urmă cu 110 ani. Regimul comunist a desfiinţat-o

Conservatorul de Muzică din Piaţa Libertăţii FOTO Ş.Both

Şcoala superioară de muzică din Timişoara, înfiinţată de administraţia maghiară în 1907, a fost desfinţată de regimul ceauşist în 1979.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timişoara a fost mai mereu un oraş iubitor de muzică. Aici s-au stabilit dintotdeauna artişti de prim rang, care s-au ocupat de educaţia muzicală şi au dat concerte. Până în 1907, învăţământul muzical era excusiv particular. Cel mai celebru artist care s-a stabilit la Timişoara a fost violonistul şi compozitorul Michael Javorschy, în anul 1832. A activat aici ca primviolonist al orchestrei Domului. A trăit la Timişoara vreme de 52 de ani, până la moartea sa. Martin Novacek, W.F.Speer, Teofil Dostal, Rudolf Karrasz, Karl Gaszner au fost celebri la vremea lor. Profesorul Janos Hoos a predat unei întregi generaţii pianul, Geza Revfy a fost maestru de cor al mai multor asociaţii muzicale. Un virtuoz era şi Dezso Jarossy, fost profesor la Academia Regală Maghiară de Muzică din Budapesta, venit în Timişoara în 1906.
 
În acest context, în 1907 se înfinţează prima Şcoală de Muzică din Timişoara. 
 
„Pentru o taxă relativ scăzută sau chiar gratuit, elevii beneficiază de studiu în toate domeniile muzicii şi ale cântului predat de cadre didactice de prim rang. Istoricul Şcolii de Muzică este următorul: Oraşul a acceptat oferta muzicianului şi profesorului de muzică budapestan Major Gyula, care în intenţia de a crea o şcoală muzicală, a început, de probă, în două săli ale şcolii civile lecţii de pian şi vioară, el însuşi cu Karl Gaszner predând pianul, iar Josef Pianezze vioară. S-au înscris 30 de elevi. Perioada de probă a durat până la sfârşitul lui august, în timpul acesteia, comisia numită de oraş, sub conducerea lui Franz steiner şi alcătuită din Anton Gokler, Karl Schaffer, Ioan Manga şi Emanuela Friedmann, a avut posibilitatea de a studia organizarea definitivă şi de a face oferte. Pentru anul şcolar 1907-1908 care începea la 1 septembrie, a fost numit director Gyula Major, pentru vioară şi contrabas au fost angajaţi: violonistul şcolii muzicale din Szekesfehervar, Bela Tomm, alături de Josef Pianezze, rămas profesor suplinitor, pentru pian: profesorii de muzică din localitate Rudolf Karrasz şi Karl Gaszner”, a povestit Jesef Geml, fost primar al Timişoarei între 1914-1918, în cartea „Timişoara veche”.
 
Pentru Şcoala Muzicală de pe strada Palanca a fost închiriată cu 1350 de coroane o locuinţă şi a fost preluat mobilierul şcolii particulare de muzică a lui Kaarasz, Cheltuielile au fost stabilite la 20.650 de coroane, iar veniturile la 14.060 coroane.
 
Taxa şcolară era între 100 şi 160 de coroane anual, în funcţie de nivelul cursului frecventat de elevi: începători, mediu şi avansaţi.
 
În primul an s-au prezentat 148 de elevi. După demisia lui Major, director a fost numit Guido Pogatscnigg.
 

 
La 1 septembrie 1909 Şcoala de Muzică a fost mutată în vechea clădire a Liceului Piarist, care a fost preluată de Primărie.
 
În anul şcolar 1912-1913 au fost înscrişi deja 248 de elevi, peste 160 studiau pianul. În anul şcolar 1918-1919, s-au înscris 582 de elevi.
 
Existenţa celor patru naţionalităţi care trăiau în Timişoara a făcut ca în oraş să existe numeroase reuniuni şi asociaţii de cântări. Cea mai veche este Societatea filarmonică, urmată de Reuniunea sârbească de cântări, cu peste 140 de membri, urmată de Reuniunea de muzică şi cântări Fabric, înfiinţată în 1875. În Fabric mai existau trei formaţii: Gewerbehamonia, Reuniunea românească Timişoara-Fabric, Reuniunea de cântări greco-catolică. 
 
În Iosefin au fost Clubul timişorean de cânt Dalkor, din 1882, şi Clubul Lelkesedes. 
 
În Cetate, pe lângă Societatea Filarmonică, mai erau Typographia, Magyar Dalarda. În Elisabetin au fost alte două trupe renumite: Arion şi Reuniunea română de cântări. În Mehala au fost Zora şi Mehalai Daklor. Toate acestea organizau concerte în cariere.
 
După Unire, Şcoala Muzicală a primit numele de Conservator, după modelul celor de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
 
În fruntea şcolii a rămas Guido Pogatscnigg, care îşi va încheia mandatul în 1922, dar a rămas profesor până în 1928. Noul director a devenit violonistul grec Nicolae Papazoglu, apoi de Maximilian Costin, iar din 1925 Sabin Drăgoi.
 
Demn de remarcat este faptul că unul dintre criteriile de angajare ale cadrelor didiactice era cunoaşterea limbilor maghiară sau germană, pentru ca toţi elevii să poată beneficia – în egală măsură- de instrucţie muzicală oferită de această instituţie de învăţământ.
 
În 1926, au existat: Secţia Armonie şi compoziţie – 5 ani, Secţia Instrumentală (pian, vioară, violoncel, contrabas, flaut, oboi, fagot, trompetă, trombon, corn) şi Secţia Canto-5 ani.  
 
În 1932 se percepeau următoarele taxe: 900 de lei pentru cursul pregătitor de pian şi vioară, 1200 de lei la cursul superior; la canto 1000 de lei, la violoncel 500 de lei, iar la contrabas 400 de lei.
 
În 1940 s-a înfiinţat o secţie germană, care a existat până la sfârşitul războiului.
 
În 1943 Sabin Drăgoi predă conducerea Conservatorului lui Vasile Ijac.
 
Din 1949, a funcţionat sub numele de Institut de Artă, iar în 1950 se desfinţează această insituţie de învăţământ muzical superior, fiind transformată în liceu de muzică. După 11 ani, în 1961, s-a reînfiinţat învăţământul superior, prin Facultatea de Muzică de 3 ani. Din păcate, în urma unei decizii luate de la Bucureşti, în cadrul politicii anticulturale a regimului ceauşit, facultatea s-a desfinţat din nou, în 1979.

 
În 1990, după Revoluţie, după 11 ani de tăcere, Facultatea de Muzică din Timişoara renaşte din nou.  
 
citeste totul despre: