Cum se lăfăia un „macho man“ din banii iubitei prostituate: „Să îmi ţii şi mie bănuţi, baby mik şi dulce“
0Un bărbat de 36 de ani din Timişoara a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru proxenetism după ce a „cucerit” o prostituată căreia îi lua banii pentru a merge la saloane de înfrumuseţare sau la sălile de jocuri.
Un dosar de proxenetism judecat în primă instanţă la Judecătoria Timişoara şi finalizat la Curtea de Apel Timişoara scoate la iveală modul în care un timişorean de 35 de ani a ajuns să fie condamnat pentru proxenetism pentru că a a profitat de pe urma iubitei sale, care se prostitua.
Potrivit datelor din dosar, bărbatul a fost trimis în judecată pentru proxenetism, fiind acuzat că, în perioada aprilie 2014 – mai 2015 a obţinut zilnic sume considerabile de bani de pe urma iubitei sale prostituate.
„În toată această perioadă, inculpatul, în mod deliberat, a profitat de foloasele astfel realizate de persona vătămată, obţinând de la aceasta diferite sume de bani pe care le-a folosit în interes personal, respectiv la achitarea cheltuielilor de întreţinere locativă, achiziţionarea de îmbrăcăminte, deplasări cu taxiul, servicii de întreţinere corporală, ieşiri la restaurant şi în cluburi sau datorii realizate ca urmare a jocurilor de noroc”, arată rechizitoriul, potrivit căruia pe tot parcursul relaţiei care vizează acuzaţiile „nu a figurat în evidenţele oficiale ca fiind salariat al vreunui angajator, totodată, acesta fiind cunoscut ca un împătimit al jocurilor de noroc”.
Mărturia prostituatei
Iubita proxenetului a arătat în plângerea depusă împotriva bărbatului că a ajuns să câştige din practicarea prostituţiei sume cuprinse între 250 şi 500 de euro pe zi, sume pe care bărbatul i le cerea invocând diferite pretexte.
Astfel, femeia a declarat că din banii pe care îi obţinea din prostituţie „a ajuns să-i achiziţioneze inculpatului articole de îmbrăcăminte, să-i achite serviciile de la saloanele de cosmetică, ieşirile cu prietenii în oraş sau datoriile de sute de euro pe care le avea ca urmare jocurilor de noroc, singurul interes al acestuia fiind banii obţinuţi”.
Tânăra a mai spus că bărbatul îi spunea mereu ca trebuie să practice prostituţia şi să aducă astfel bani în casă, întrucât nu doreşte ca ea să se angajeze pe sume modice, iar dacă nu găseşte un serviciu la care să fie plătită cu cel puţin 2.400 lei, să practice în continuare prostituţia.
Femeia a mai arătat că iubitul ei mai preda din când în când ore de tenis, dar „nu aducea niciodată bani în casă deoarece îi cheltuia pe toţi la cazinouri, unde de multe ori îşi făcea şi datorii”.
Convinsă să reînceapă să se drogheze
Tânăra a mai arătat că de fiecare dată când îi propunea iubitului său să renunţe la prostituţie, acesta ar fi ameninţat-o că o părăseşte. Mai mult decât atât, fata a declarat că după ce a fost la dezintoxicare nu s-a mai drogat, dar „inculpatul i-a adus droguri constant şi a convins-o că nu va mai deveni dependentă chiar dacă va consuma droguri, context în care, aducându-i frecvent, a devenit din nou dependentă de droguri, iar singurul mod în care putea face rost de bani pentru a se droga şi pentru a-l întreţine pe el era practicarea prostituţiei”.
Schimburile de mesaje care l-au dat de gol pe proxenet
La dosar au fost depuse şi schimburi de mesaje dintre proxenet şi iubita sa care dovedesc cum bărbatul îi cerea bani. De asemenea, mai multe discuţii interceptate de procurori au dovedit cum făcea bărbatul bani de pe urma femeii. Iată doar câteva dintre mesajele dintre cei doi:
EL: Dacă pot să trec să-mi dai aia 50 de lei bebe meu? Că am făcut o boacănă. Am pierdut milionu´.
EA: Băi! Da´ nu pot să cred baby! Da´ ce-ai căutat acolo? Nu mai! Nu! Până nu fac alt client, nu!
EL: Bine. Bine. Bine păpuşă. Gata. Am înţeles. Gata
EA.: Ce faci baby?
EL.: Uite, acuma ajung acasă.
EA.: Da?
EL: Da. Unde eşti?
EA: În p...a mă-tii cu aparatele tale. Că nu-mi ajung banii de ţigări. Şi nici de taxi să mă întorc înapoi. Vin cu 16 sau cu ce găsesc.
Alte mesaje trimise de bărbat iubitei sale:
„Nu miai dat 1 mil sa merg s ma tind si sa ma pensez, miam făcut 2 mil dato aici”
„Am pierdut bani, sa imi ti 2 mil”
„Sa imi ti si mie banutzi baby mik si dulce”.
Într-unul dintre mesaje, tânăra îi spune bărbatului că s-a săturat să fie sursa lui de bani: „Sa dorm dupa atata ore d munca nam putut, te trezesti inaintea mea nici nu ma pupi d dimi si hai banii ´maraia´ da ces io cainele tau?!”
Proxenetul se lăuda cu „făbricuţa” lui
Potrivit procurorilor, la un moment dat, bărbatul era acasă şi se uita la un film. Sunat de un prieten, proxenetul s-a lăudat cu „făbricuţa” care îi permite să stea acasă.
DOMN: Ce faci?
PROXENETUL: Mă uit la un film cu Vin Diesel.
DOMN: Da? Şi înainte de asta ce-ai făcut?
PROXENET: Nimic.
DOMN: He, he, he…
PROXENET: Da. Nu, nu. Păi da’ tu ştii că nu… Îi cu lucru.
DOMN: Păi ea-i cu lucru da’ tu… profiţi altfel.
PROXENET: Păi ce să fac? Io acuma mă uit la film pe…dacă iubirea-i mare.
DOMN: Păi aia zic. Tu profiţi altfel.
PROXENET: Lumea-i largă.
DOMN: Aha.
PROXENET: Aparatele înghit mult.
DOMN: Auzi? Nici măcar nu tre’ să te văd ca să ştiu în ce stare eşti.
PROXENET: Bine. Păi cum să nu…
DOMN: De aia zic…
PROXENET: Când îi făbricuţa…
DOMN: De aia zic că… Interesantă. Că şi fata părea în aceiaşi stare.
PROXENET: Da. Bine. Cum să nu. Şi ea-i binedispusă toată ziua.
PROXENET: Păi altfel nu poa’ să…
DOMN: La lucru… Altfel nu poa’ să înghită.
PROXENET: Da.
DOMN: Bine mă atuncia. Hai că te las. Tre’ să mai discutăm problema.
Condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
În urma procesului, judecat în primă intanţă la Judecătoria Timişoara, proxenetul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
„ În ceea ce priveşte gradul de pericol concret al infracţiunii săvârşite, instanţa apreciază că acesta este unul relativ ridicat, fapta de proxenetism implicând un anumit grad de exploatare a fiinţelor umane în mod degradant, indiferent de acordul exprimat de acestea pentru desfăşurarea actelor sexuale, în cauză activitatea de prostituţie a victimei fiind încurajată constant de către inculpat, care, prevalându-se de vulnerabilitatea emoţională a victimei şi de sentimentele avute pentru acesta, a folosit-o pe victimă ca un mijloc de obţinere a unor sume de bani în mod ilicit, condiţionând continuarea practicării prostituţiei de către victimă, în caz contrar ameninţând cu despărţirea”, a arătat judecătorul.
În favoarea inculpatului s-a reţinut că gradul de dezvoltare psihică şi intelectuală, determinat de vârstă şi educaţia şcolară (studii superioare), dar şi faptul că nu are antecedente penale. Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara.
Vă mai recomandăm să citiţi şi: