Anchetă de amploare a DNA la Primăria Timişoara. Procurorii verifică „afacerea 112” prin care s-au vândut sute de locuinţe în condiţii dubioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii structurii centrale a DNA realizează o anchetă de amploare la Primăria Timişoara, fiind vizate fapte petrecute în timpul fostului primar, Gheorghe Ciuhandu. Potrivit unor surse din cadrul municipalităţii de pe Bega, ancheta vizează modul în care sute de locuinţe din Timişoara au fost vândute în baza Legii 112, care permitea vânzarea locuinţelor către chiriaşi.

Verificările Corpului de Control al Guvernului, care au vizat retrocedările de imobile şi vânzările de locuinţe pe Lega 112 s-au finalizat cu sesizarea DNA, structura centrală. Până la ora redactării articolului, DNA nu a oferit un răpuns care să confirme oficial ancheta de la Primăria Timişoara, dar surse din cadrul municipalităţii au declarat pentru Redeşteptarea că procurorii anticorupţie au solicitat o serie de documente referitoare la vânzarea locuinţelor pe Legea 112. Mai exact, procurorii DNA ar fi cerut contractele de vânzare-cumpărare asupra cărora există suspiciuni că s-au încheiat ilegal, în timpul administraţiei Ciuhandu.

Secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, a confirmat ancheta procurorilor DNA, spunând că nu îl vizează pe el sau direcţia pe care o conduce. „Ştiu şi eu de aşa ceva, dar e la Direcţia de Patrimoniu. Nu mă simt vizat absolut deloc de anchetă. Eu nici nu am fost la şedinţa aceea cu procesul verbal (n.r. şedinţa în care s-a emis o notă prin care se făcea derogare de la lege). Nu am semnat niciun contract. Secretarul nu semnează contracte”, a declarat Ioan Cojocari.

La rândul său, primarul Nicolae Robu a confirmat ancheta procurorilor DNA, susţinând că organele de anchetă, DNA sau Corpul de Control al Guvernului, au solicitat cantităţi impresionante de documente de la primărie. „Sunt solicitări multiple. Noi le dăm, dar sunt volume uriaşe de materiale pe care trebuie să le dăm la cererea Poliţiei, Corpului de Control, Procuraturii, DNA-ului. Se multiplică în fiecare zi cantităţi foarte mari de documente care se transmit. Cele mai multe multiplicări trebuie să le facă Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări diverse pentru că în ceea ce este în jurisdicţia acestei direcţii se referă anchetele în derulare”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Potrivit unor surse din Primăria Timişoara, ancheta procurorilor DNA vizează modul în care mai multe locuinţe din Timişoara s-au vândut în baza Legii 112 unor persoane care nu erau chiriaşe la vremea intrării în vigoare a legii, aşa cum prevede actul normativ. Pentru a se putea vinde locuinţele persoanelor care nu erau chiriaşe la momentul intrării în vigoare a legii, comisia de aplicare a Legii 112 a emis o notă prin care se face derogare de la lege, invocându-se faptul că „există precedent”. Printre cei care au semnat nota respectivă se află fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, Vasile Tărciatu, Liviu Barbu, dar şi fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ. Printre cei care au beneficiat de locuinţe cumpărate în baza acestei derogări sunt magistraţi şi poliţişti, iar potrivit unor surse din primărie printre beneficiari s-ar afla chiar şi un senator de Timiş. 

CITEŞTE ŞI:
Cum îşi justifică „greii” din Primăria Timişoara semnătuta pusă pe unul din cele mai controversate documente ale afacerii cu case vândute pe Legea 112


Case de la Stat pentru magistraţi la preţuri de nimic, în condiţii dubioase. Apartament  cumpărat cu 4.500 de dolari, în rate pe 10 ani

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite