Târgu-Mureş: Berzele s-au întors mai devreme din ţările calde, semn că primăvara s-a instalat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi erau aşteptate abia în luna mai, înaripatele au început deja să revină acasă, la Dumbrăvioara.

Trei berze au dat semnalul primăverii în satul Dumbrăvioara, din judeţul  Mureş. Ca de obicei în ultimii ani, păsările se întorc fidele în satul care le poartă simbolic numele. Anul acesta, însă, căldura le-a dat peste cap. Ornitologii mureşeni care monitorizau cu atenţie cuiburile au avut o supriză: acestea au fost populate cu aproape o lună mai devreme. Dacă până acum, păsările apăreau poate şi la începutul lunii mai, sfârşitul lui martie le-a găsit deja la locul lor.

Pentru localnici este motiv de sărbătoare când berzele se întorc la cuiburile lor. „Abia am aşteptat să le văd. M-am trezit dimineaţa şi erau în cuib. S-au rotit de câteva ori, parcă ar fi salutat şi apoi s-au aşezat. Sunt acealeaşi berze de anul trecut",  spune Marton Tibor , localnic din Dumbravioara.

Păsările s-au întors din Africa de Sud şi au parcus până la Dumbrăvioara cel puţin 20.000 de km. Ornitologii mureşeni vor începe inelarea puilor de barză, imediat ce toate cuiburile se vor ocupa. Ornitologii mureşeni se aşteaptă ca, în urmatoarele două săptămâni, să ajungă în Satul Berzelor cel puţin zece perechi. Iubitorii de păsări pot accesa site-ul Asociaţiei „Grupul Milvus" - www.milvus.ro pentru a vedea, în direct, cum este „viaţa" într-un cuib de barză.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite