FOTO Sistemul Waldorf, tot mai cerut de părinţii din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
waldorf1

Copilul „Waldorf” este un copil fericit, curajos şi ingenios. E deştept, educat şi independent. Tot mai mulţi părinţi caută să le ofere acest tip de educaţie copiilor lor, iar sistemul Waldorf pare să prindă tot mai bine. Din toamnă şi în Târgu-Mureş va exista o clasă pregătitoare în sistem Waldorf, în limba română.

După ce la Cluj bătalia pentru liceul cu predare „Waldorf” este tot mai mare, acum şi părinţii din Târgu-Mureş îşi doresc pentru copiii lor o altfel de educaţie, o educaţie în care copilul să înveţe din plăcere, din propria voinţă şi să meargă la şcoală cu drag. Asta înseamnă în câteva cuvinte „Waldorf”. Mai mulţi părinţi au adunat semnături şi au obţinut deja avizul de la Ministerul Educaţiei, astfel că din toamnă şi aici se va înfiinţa prima clasa pregătitoare în sistem Waldorf, în limba română.

Luni după-amiază a avut loc cea de-a doua Conferinţă a Şcolii Waldorf în Târgu-Mureş şi a fost un succes

Conferinţa "Şcoala Waldorf în Tîrgu Mureş" a fost organizată de părinţii care constituie grupul de iniţiativă pentru învăţământ alternativ Waldorf. Aceştia au reuşit să obţină avizarea din partea Comisiei Naţionale pentru Alternative Educaţionale din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru înfiinţarea primei clase pregătitoare secţia română, în sistem alternativ Waldorf, care îşi va desfăşura activitatea în anul şcolar 2015-2016.

La acest eveniment au participat părinţii copiilor cu vârsta mai mică de 7 ani, învăţători şi profesori. Părinţii au simţit pe propria piele câteva tehnici Waldorf. Conferinţa a început cu un joc ritmic şi a continuat în aceeaşi notă. Ba mai mult, părinţii care au participat au aflat cum se învaţă tabla înmulţirii fără toceală, în joacă, după ce s-au încolonat şi s-au jucat chiar ei.  Sistemul Waldorf nu pune accentual pe competiţia între elevi, ci pe competiţia cu propria persoană.

Am auzit lucruri foarte interesante, lucruri care rezonează cu noi, ca părinţi. Elevii din acest sistem desenează zilnic şi deşi nu ştiu să citească şi să scrie corect decât prin clasa a III-a, sunt capabili la acel nivel să realizeze nişte hărţi cu detalii impresionante. Când învaţă matematica îşi dezvoltă toate simţurile. Cântă şi numără, fac mişcare în acelaşi timp, iar la un singur exerciţiu lucrează tot corpul. Astfel îşi coordonează atât gândirea cât şi mişcările. Un profesor prezent la conferinţă ne-a explicat despre cele 12 simţuri ale lui Steiner şi despre corelaţia ştiinţifică” povesteşte Raluca Ştefănescu, mămică implicată în proiect

Copiii merg cu drag la şcoală şi sunt competitivi cu ei înşişi

Îmi place foarte mult această idee. Acest sistem e demonstrat, studiat şi trebuie să îi permiţi să înveţe copilul tău exact ce e pregătit în acel moment, nu cu forţa. Totul e practic. Asta mi-a plăcut. Caietele lor nu au linii. Ei desenează la fiecare materie, astfel înţeleg mai bine. Aplică tot ce învaţă. Nimeni nu pleacă acasă cu lecţia neînvăţată” mai completează Raluca. 

Părinţii îşi doresc ca în următorii ani să se înfiinţeze câte o clasă nouă în fiecare an şcolar, iar pe termen lung, de a oferi continuitate acestei alternative educaţionale de stat, în şcoala gimnazială şi liceu.

“Şcoala Liberă sau Waldorf este şcoala care are la bază antropologia dezvoltată de Rudolf Steiner, pedagogie care priveşte fiinţa umană ca individ şi cere forme de învăţare specifice ritmului său personal de dezvoltare fizică, emoţională şi spirituală. Este pedagogia care are la baza educarea gândirii, a simţirii si a voinţei. Şcoala Waldorf pregăteşte elevii pentru viaţă: sunt învăţaţi să aibă încredere în forţele proprii, să se adapteze indiferent de situaţie, să fie autodidacţi, să-şi depăşească limitele făcând comparaţie cu ei înşişi, nu cu cei din jur” ne explică Minodora Ioana Băltăţanu, mamă a doi baieţi de grupă Waldorf, Coordonator al iniţiativei "Şcoala Waldorf în Târgu Mureş”

La conferinţă a participat şi Antonia Marincaş, o tânără studentă care a trecut prin sistemul Waldorf de la grădiniţă şi până la facultate. La facultate a văzut chiar ea diferenţa între ceilalţi elevi şi cei care vin din sistemul Waldorf. Ei nu văd profesorul ca pe un căpcăun, ci ca pe un prieten gata să le sară în ajutor. Sunt mai curajoşi şi sunt printrer studenţii eminenţi.

Rata de promovabilitate la bacalaureat este de peste 70% în sistemul Waldorf, faţă de cel traditional

Dacă vă întrebaţi cum poate un elev să ia bacul sau examenele naţionale într-un sistem care nu îi impune nimic, ci totul se învaţă prin joacă, trebuie să ştiţi că datele de pe site-ul Ministerului Educaţiei aduc certitudini că se poate. Elevii care vin din acest sistem sunt chiar mai bine pregătiţi.

 “Eu azi sunt mult mai bun decât ieri şi mâine voi fi şi mai bun” Acesta este unul dintre principiile Waldorf, iar fiecare elev simte asta în fiecare zi.

Pedagogia Waldorf nu foloseşte manuale tipizate, profesorii preferă să îi îndemne pe elevi să folosească surse diverse de informare. Nu se dau note sau calificative, copiii primesc la sfarşitul unui ciclu educaţional caracterizări individuale făcute de profesori, care prezintă evoluţia, progresul, dar şi dificultăţile întampinate pe toata perioada studiului. Există o preocupare specială pentru educaţia sufletească şi spirituală şi se bazează foarte mult pe explorarea şi integrarea artelor în procesul educaţional. În sistemul Waldorf există discipline suplimentare - euritmia, desenul formelor, geologia, astronomia pe care copiii le pot explora şi învaţa şi care au rolul de a completa educaţia per ansamblu a copilul.

În şcoala Waldorf, părinţii sunt parte activă în educaţia copiilor, pentru că aceştia împreună cu dascălii formeaza un întreg care desavarseste educarea fiintei elevului.

Cadrele didactice din pedagogia Waldorf se specializează prin seminarii care se adreseaza invatamantului prescolar, primar, gimnazial sau liceal şi sunt organizate anual de către Federaţia Waldorf din România, în diferite centre din ţară. De exemplu, în luna noiembrie 2014 a început un curs de formare pentru învatamantul primar, cu module teoretice şi practică la clasă, in liceul Waldorf din Timisoara. La acest curs s-a inscris şi a participat doamna învaţătoare Simona Laura Şonfălean, care va prelua prima clasă pregătitoare în sistem Waldorf, la sectia română, în anul scolar 2015 - 2016.

Există mai multe şcoli in ţară unde se predă în sistem alternativ Waldorf, iar majoritatea sunt scoli de stat, deoarece între Ministerul Educatiei şi Federaţia Waldorf există un protocol de colaborare care este în vigoare de mai bine de 20 de ani. Cele mai raspandite sunt gradiniţele Waldorf - în Târgu-Mureş există o grupă la secţia română şi două la secţia maghiară, însă în ţară întalnim şcoli şi licee Waldorf în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Baia Mare, Roşia (Sibiu), Braşov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Simeria şi Turda.

“Disciplinele şcolare sunt privite ca mijloace educaţionale şi nu ca scop in sine. Lipsa manualului ca unica sursa de informare îi ajuta pe elevi sa-si formeze obisnuinta de a consulta surse cat mai variate, de a compara si sintetiza, de aici invatand sa devina autodidacti. Scoala Waldorf isi doreste sa creeze in clasa o imagine a lumii, iar unul din obiectivele sale este sa formeze cetateni constienti si responsabili, preocupati de evolutia societatii in care traiesc. Scoala singură nu poate face toată educaţia copilului, de aceea fiind mereu necesară implicarea parintilor, fie prin studiul individual, acasa, fie in cadrul intalnirilor dintre parinti si profesori. Unul din avantajele pe care le vad eu, ca parinte de viitori elevi Waldorf, ar fi acela că dezvolta in copii setea de cunoastere, iar acestia nu vor invata pentru ca trebuie, pentru ca asa zice mama sau de frica de a nu lua note mici, iar asta ii transformă în persoane responsabile.” completează Minodora Ioana Băltăţanu, mamă a doi baieţi de grupă Waldorf, Coordonator al iniţiativei "Şcoala Waldorf în Târgu Mureş.

In pedagogia Waldorf, ritmul ocupa un rol foarte important. Ritmul este cel care educă voinţa copilului, iar pentru a realiza ritmul, se apelează la predarea materiilor principale în epoci de doua, până la patru săptămâni. Astfel, materii ca matematica, limba română, biologia, istoria, fizica, geografia sau chimia sunt predate pe rând, în primele două ore ale fiecărei zile, timp de două-trei saptamani, urmate fiind de disciplinele secundare (limbi straine, educatie fizica, arte etc.). Se consideră că la fel cum nu putem citi câte cinci cărţi deodată, nu este sănătos nici să se înveţe în fiecare zi mai multe materii, deşi în fiecare curs de bază întalnim şi elemente ale altor materii. De exemplu, la ora de geografie întalnim şi puţină istorie, matematică sau biologie.

Sistemul Waldorf este un sistem alternativ de stat şi este gratuit

“În Tirgu Mureş vorbim despre învăţământ alternativ de stat, gratuit. Datorită colegilor noştri de la sectia maghiară, care au fost deschizători de drumuri şi au început în 2014 cu prima clasă pregătitoare. Noi ne vom alătura iniţiativei lor şi vom deschide în septembrie 2015 prima clasa pregătitoare Waldorf la secţia română, în cadrul Şcolii Gimnaziale Nicolae Balcescu, str. Libertatii nr. 36, prin bunăvoinţa domnilor directori” precizează Minodora Ioana Băltăţanu, mamă a doi baieţi de grupă Waldorf, Coordonator al iniţiativei "Şcoala Waldorf în Târgu Mureş.

Absolventii Waldorf sunt oameni foarte diferiti, de la medici, la creatori de moda, psihologi, informaticieni, arhitecti, ingineri, economisti, antreprenori sau artisti. Aşadar pedagogia Waldorf se adresează tuturor copiilor, indiferent de aptitudinile pe care le au, în şcoală acestea fiind puse în valoare şi dezvoltate.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite