A pierdut controlul maşinii şi a intrat în şanţ
0Oboseala la volan putea duce la o adevărată tragedie ieri, la ieşirea din Reghin către localitatea mureşeană Solovăstru.
Ieri dimineaţă, în afara localităţii Solovăstru, şoferul de 60 ani al unui autoturism, pe fondul oboselii, a adormit la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un şanţ. În urma accidentului, o bătrână de 73 ani, pasageră în autoturism, a fost rănită grav.