Festivitate de premiere a concursului “Alege şcoala”, la Târgu Cărbuneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au fost premiați
Elevii au fost premiați

Festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului naţional de creaţie „Alege şcoala”, faza pe protoierie, a avut loc astăzi la sediul Protoieriei Târgu Cărbuneşti.

Acţiunea facer parte din Proiectul „Alege şcoala”, derulat de Patriarhia Română, în colaborare cu World Vision România. Elevii aparţinând parohiilor acestei protoierii s-au implicat într-o serie de activităţi care au avut drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului de abandon şcolar. Astfel, 200 de elevi au participat la un concurs de creaţie care s-a desfăşurat pe trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia. Elevii au depus la sediul Protoieriei Târgu Cărbuneşti poezii, scrisori, povestiri moralizatoare sau rugăciuni, desene, picturi sau fotografii, interviuri întocmite de aceştia şi prezentări multimedia, pe teme precum “Şcoala mea”, “Şcoala din pridvorul Bisericii”, “În Biserică” şi “Şcoală, educaţia pentru Viaţă”. Creaţiile copiilor au fost jurizate de o comisie formată din preoţi şi cadre didactice de la instituţiile din învăţământ din Târgu Cărbuneşti. Astfel, premiul I la secţiunea “literară” a fost obţinut de Miruna Tomescu, de la Şcoala Novaci, la secţiunea “artistică”, premiul I a fost înmânat elevului Ciprian Ioan Calotă, de la Parohia Răşina II, din Ţicleni, iar pe locul I la secţiunea “multimedia” s-a clasat Marian Borcan, din Târgu Cărbuneşti. “Ne-am bucurat de participarea numeroasă la acest concurs şi de faptul că toate lucrările au fost deosebit de valoroase, copii au fost foarte talentaţi”, a spus părintele protopop Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu Cărbuneşti.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite