Târgu-Jiu: Everson Lima a semnat pe trei ani cu Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Everson Lima a semnat pe trei ani cu Pandurii
Târgu-Jiu: Everson Lima a semnat pe trei ani cu Pandurii

Pandurii au testat în stagiul din Austria doi atacanţi care nu au confirmat dar şi pe fundaşul brazilian Everson Lima care a ajuns la un acord cu clubul Pandurii în vederea semnării contractului încă din stagiul din Austria.


Jucătorul brazilian testat în Austria a semnat la sosirea în ţară un contract pe trei ani cu Pandurii Târgu Jiu urmând să facă parte din lotul lui Sorin Cârţu pentru noul sezon. „Am observat o serie de calităţi la Lima la meciul cu Ceske Budejovice dar şi la cele care au urmat. Rămâne să vedem cu timpul dacă va confirma. Turul de campionat ne va edifica faţă de calităţile lui şi sper să le scoată în evidenţă şi pentru noi şi să ne ajute” a explicat Sorin Cârţu care spune că nu sa va baza pe Lima din primele etape şi îi va lăsa timp de acomodare şi de pregătire pentru că nu este la zi cu antrenamentele fizice: „Lima a jucat bine atunci când a jucat împortiva noastră la echipa cehă la care era în probe şi a avut o evoluţie foarte bună în faţa vârfurilor noastre. Dar pe viitor are nevoie de acomodare cu sistemul de joc, cu ceea ce vrem noi să facem cu jucătorii cu care trebuie să joace pe teren plus că el mai are de acumulat fizic.”

Everson Lima a fost observat de Sorin Cârţu la adversarii de la Ceske Budejovice cu acre Pandurii au remizat într-un meci amical, scor 1-1, cerând conducerii să discute cu acesta în vederea unui transfer după ce a aflat că acesta se afla doar în probe la cehi. Lima a plecat cu echipa cehă care se afla la finalul stagiului din pregătire dar a fost readus de pandurii a doua zi în Austria după ce acesta nu a ajuns la un acord cu Ceske în vederea transferului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite