Sasul care i-a iubit pe români. Considerat unul dintre cei mai luminaţi oameni din Ardeal, a avut o moarte cumplită
0
Stephan Ludwig Roth a fost considerat unul dintre cei mai luminaţi oameni din Transilvania. Acesta a avut parte de o moarte cumplită, fiind răpus de gloanţele plutonului maghiar de execuţie.
S-a născut în anul 1796, la Mediaş. A urmat studiile gimnaziale la Sibiu, iar între 1817-1820 la vestita universitate din Tübingen şi la institutul din Yverdon, condus de marele pedagog Johann Heinrich Pestalozzi. Acesta i-a făcut o ofertă, după ce a promovat doctoratul în filozofie, la numai 24 de ani, de a urma o strălucită carieră didactică în Occident. Într-o scrisoare, el mărturisea că declină aceste oferte şi perspective, deoarece gândul care-l stăpâneşte este să revină printre ai săi şi să pună cunoştinţele dobândite în serviciul ridicării poporului.
„A funcţionat ca profesor şi director de şcoală în Mediaş. Ideile novatoare pe care a început să le aplice l-au adus în conflict cu autorităţile bisericeşti luterane care patronau şcoala. A demisionat din învăţământ şi a devenit pastor luteran în sate din jurul Mediaşului: Nemşa, Moşna. A început să publice cu regularitate eseuri din variatele domenii pe care le-am semnalat anterior. În ediţiile – postume – care le-au reunit, acestea însumează şase volume, plus corespondenţa. Ele l-au făcut cunoscut înăuntrul hotarelor şi în afara lor. Mult l-au apreciat publiciştii români, în frunte cu George Bariţiu, care a fost în corespondenţă cu el şi a publicat traduceri din lucrările sale sau comentarii la acestea, în cunoscutele periodice româneşti din Braşov“, arată istoricul Camil Mureşanu, în lucrarea „În templul lui Janus“.
Un susţinător al românilor
În lucrarea „Lupta pentru limbă în Transilvania” din 1842, publicată în urma hotărârii Dietei de la Cluj de a introduce limba maghiară ca limbă oficială, în locul latinei. Roth a combătut această măsură, susţinând că în Transilvania există o limbă a majorităţii populaţiei, care este limba română, limba prin care, de fapt, comunică între ei toţi locuitorii principatului.
„Oferiţi românilor acoperirea lipsurilor lor, respectul pentru demnitatea lor umană, respectul pentru religia lor, independenţă economică poporului, mijloace de educaţie, într-un cuvânt satisfacerea intereselor lor”, spunea Ruth, în faţa aristocraţiei dominante din Dietă.
Când dieta de la Cluj, la 29-30 mai 1848, a votat alipirea Transilvaniei la Ungaria, Roth şi-a spus din nou părerea, într-un sens apropiat: „Asupra acestei probleme nu au a se pronunţa numai cele trei «naţiuni» de până acum. Ungurii, secuii şi saşii nu sunt singurii locuitori ai ţării. Şi românii au un cuvânt … Dacă Transilvania este şi mama lor, înseamnă că suntem cu toţii fraţi. Iar pe fraţi nu e îngăduit nici să-i oprimi, nici să-i înşeli”.
Roth a asistat la adunarea naţională a românilor, din 3/15 mai 1848, la Blaj şi a publicat un articol despre acest eveniment: „În titlul acestui articol … m-am folosit de cuvântul români. Am făcut-o dintr-un sentiment frăţesc faţă de acest foarte promiţător popor al patriei noastre, precum şi ca urmare a unei dorinţe şi hotărâri de obşte exprimate de chiar participanţii la această grandioasă adunare populară. Ei au cerut … ca de-acum înainte, pentru totdeauna, să nu fie numiţi altfel decât români, fiindcă numai astfel sunt ei numiţi corect şi just, potrivit cu originea, limba şi istoria lor. La încheierea adunării – continua Roth – „ideea naţională era aşa de adânc înrădăcinată în toate inimile, încât ea nu va mai putea fi niciodată smulsă din ele”.
Funcţia care i-a adus condamnarea la moarte
În ultimele luni ale anului 1848, Roth, împreună cu protopopul român din Mediaş, Ştefan Moldovan, a acceptat o funcţie de conducere în comitatul Cetatea de Baltă. „Măsurile pe care, inevitabil, a trebuit să le adopte în cursul exercitării acestei funcţii, erau, evident, în concordanţă cu dispoziţiile comandamentului militar austriac. Ele au constituit motivul inculpării sale pentru «trădare», invocată de tribunalul de la Cluj, după ce armata guvernului maghiar ocupase Transilvania, între ianuarie şi martie 1849. Formele aparent legale cu care s-a acoperit procesul său nu pot ascunde realitatea că a fost un proces pur politic, în care n-a contat ideea de justiţie, ci absolutizarea «dreptăţii» unei tabere şi «demonizarea» oricărei convingeri neconforme literei acesteia. Celor ce l-au condamnat, el le-a dat o replică în scrisoarea de rămas bun trimisă copiilor săi, în care declara solemn că niciodată n-a urât naţia maghiară şi nici vreo altă naţiune din lume, simţindu-se – în acea clipă a adevărului pe care o încearcă orice om în faţa morţii – complet nevinovat faţă de acuzaţiile ce i se aduseseră. Roth a murit cu un asemenea curaj, încât s-a povestit că ofiţerul care comandase plutonul de execuţie le-a spus subordonaţilor săi: «Soldaţi! Învăţaţi de la acest om cum se moare pentru poporul tău!»“, menţionează istoricul Camil Mureşanu.
Ruth a fost executat la 11 mai 1849, lângă zidul Cetăţuii austriece de pe dealul din centrul Clujului. Îşi sfârşea viaţa, sub gloanţele plutonului de execuţie. „Suprimarea lui, în temeiul judecăţii sumare a unui tribunal excepţional, a fost o gravă greşeală, un act de teroare politică, neavând decât un şubred temei legal care, dacă peste tot existase, nu justifica în nici un caz pedeapsa capitală“, consideră Camil Mureşanu.
Se încarcă comentariile...
