Mesajul transmis de un poet securiştilor care-i verificau corespondenţa. După ce a făcut asta, a fost lăsat în pace
0
În anul 1985, poetul gorjean Spiridon Popescu a intrat în atenţia Securităţii, după o petrecere de pomină, la care s-a urcat pe o masă şi a recitat trei poezii împotriva regimului comunist.
Cheful a avut loc chiar la Casa Armatei din Târgu Jiu, stabiliment aflat în subordinea unităţii militare. Poeziile pe care le-a recitat au fost „(Pseudo) Mioriţa“, „Mai marii zilei“, şi „Scrisoare către oaia a neagră“.
Spiridon Popescu ne povesteşte despre această ispravă: „În toamna anului 1985, Cenaclul «Columna» a fost invitat să susţină un spctacol de muzică şi poezie la Casa Armatei din Târgu Jiu, unde director era un civil, pe nume Pădure. Era un băiat extraordinart. În spectacol am recitat poezii obişnbuit, dar apoi a urmat un chef zdravăn care a durat până la 4-5 dimineaţa. Pe la ora 1-2, când eram şi puţin abţiguit, am recitat trei poezii anticeauşiste, în care îi foloseam şi numele. M-am urcat pe masă şi toată lumea mă aplauda. Ne distram“.
Spiridon Popescu, alături de Marin Sorescu
Scrisore către oaia neagră Ai behăit destul, ar cam fi cazul Să-i dai acestei ţări ş-un pic de lână, De-un sfert de veac paşti iarba cea mai bună Şi, cum se vede, arzi degeaba gazul. Nu te uita că-s doar berbeci la stână, Ce fac orice spre a-ţi risipi necazul, Odat' o să se aprindă aragazul, Şi pentru carnea ta, oaie bătrână.
„După Revoluţie, Gheorghe Grigurcu mi-a cerut aceste poezii pe care le-a publicat în revista «Columna»“, a precizat poetul gorjean.
Securitatea a demarat o anchetă
Imediat, Securitate a aflat de petrecerea de pomină şi a demarat o anchetă. Toţi cei prezenţi au fost chemaţi la audieri. „A doua zi a început ancheta. Primul chemat a fost Viorel Gârbaciu şi în fiecare zi era luat câte unul. Le-au interzis să ia legătura cu mine. Cei care erau băieţi de treabă au venit la mine şi m-au vertizat despre ceea ce spuseseră şi ce ştiau cei de la Securitate. Alţii, mai fricoşi, nu mi-au spus nimic“
Urmărit de un securist
Spiridon Popescu ne povesteşte că frecvent se întâlnea cu o persoană dubioasă care încerca să se bage pe sub pielea lui: „Aveam mereu o «codiţă» după mine şi când ieşeam în oraş apărea imediat. Îmi ieşea mereu în cale şi încerca să se bage pe sub pielea mea. După Revoluţie, l-am întâlnit într-o cârciumă şi m-a făcut că nu mă vede. M-am dus eu la el să-l întreb ce face. Am aflat mai târziu că-l cheamă Călugăriţa şi că a lucrat şi pe la penitenciar“.
„Cu dragoste, Spiridon Popescu“
Corespondenţa poetului a început să fie verificată de Securitate, iar Spiridon Popescu şi-a dat seama de acest lucru şi le-a transmis securiştilor un mesaj. „Dacă trimiteam o scrisoare cu A.R. la o redacţie sau la un prieten din ţară, îmi venea A.R.-ul foarte târziu. Mi-am dat seama că mi se urmăreşte corespondenţa. Atunci am pus o scrisoare de la Poşta Centrală, una de la mine de la ţară şi A.R.-ul se întoarce normal. În apropierea blocului meu se afla o poştă şi mi-am dat seama că acolo se afla omul Securităţii. Am luat un plic şi am pus adresa mea corectă, iar la destinatar am trecut toate datele cum mi-au venit în minte, fără să existe în realitate. În plic am scris pe un bilet următoarele: «Cei care îmi desfac scrisorile au obligaţia morală de a mă pupa în cur. Cu dragoste, Spiridon Popescu». Plicul acesta nu mi-a venit niciodată retur, deşi trebuia să-mi revină pentru că nu exista adresa destinatarului. Apoi, au început să-mi vină A.R.-urile normal, ceea ce însemna că îmi citeau mai repede corespondenţa, pentru că şi-au dat seama că m-am prins“, a mai povestit poetul gorjean.
„Doamne dacă îmi eşti prieten“
Poezia care l-a făcut cunoscut pe Spiridon Popescu este „Doamne dacă îmi eşti prieten“, care este recitată şi cântată de unii dintre cei mai mari artişti ai ţării, ultimul dintre ei fiind Victor Socaciu. Poezia a apărut în peste o sută de publicaţii şi a primit aprecieri din partea scriitorilor şi criticilor. Spirache îşi aminteşte că a scrijelit cu o pietricică primele versuri ale poeziei, după care, aşa cum procedează cu orice lucrare, a şlefuit-o şi a supus-o unei probe a trecerii timpului.
Doamne dacă-mi eşti prieten Doamne, dacă-mi eşti prieten, Cum te lauzi la toţi sfinţii, Dă-i în scris poruncă morţii Să-mi ia calul, nu părinţii. Doamne, dacă-mi eşti prieten, N-asculta de toţi zurliii, Dă-i în scris poruncă morţii Să-mi ia calul, nu copiii. Doamne, dacă-mi eşti prieten, Nu-mi mai otrăvi ursita, Dă-i în scris poruncă morţii Să-mi ia calul, nu iubita. Doamne, dacă-mi eşti prieten, Cum susţii în gura mare, Moaie-ţi tocul în cerneală Şi-nainte de culcare Dă-i în scris poruncă morţii, Când şi-o ascuţi pumnalul, Să-l înfigă-n mine, Doamne, Şi să lase-n viaţă calul.
Se încarcă comentariile...
