Ierburi magice în credinţa populară românească. Planta culeasă de fecioare cu părul despletit şi dezbrăcate, mimând actul sexual

Mătrăguna este culeasă de fecioare care mimează actul sexual

În lumea satului românesc, plantele au diferite caracteristici în funcţie de locul în care se află sau rolul pe care l-au avut în diferite episoade religioase sau mistice.

Clasificarea plantelor ca bune şi rele, conform credinţei populare, se face în funcţie de diferite aspecte. Un rol important în stabilirea acestei valorizări îl are locul unde se găsesc plantele. De asemenea, menirea pe care plantele au avut-o într-un episod religios contribuie la stabilirea numelui şi a specificului acestora: „Lemnul Domnului", „Cămaşa lui Dumnezeu", „Iarba Tatălui", „Curelele de opinci ale Domnului Christos", „Mâna Maicii Domnului", „Părul Maicii Domnului", „Părul Sfintei Marii", „Poalele Maicii Domnului", „Păpucii Maicii Domnului", „Troscotul Maicii Domnului“, „Floarea Pătimirii", „Florile Paştilor", „Floarea Sfintei Treimi", „Rugul Raiului", "Golgota" sau „Coroana lui Isus", „Prescurele" etc.

„Religia populară uneşte organic lumea biologică, cosmică şi astrală. Astfel, asupra plantelor s-a exercitat un transfer de identitate umană, religioasă, ele fiind antropomorfizate şi sacralizate. Plantele îşi au locul lor activ, bine determinat într-un sistem complex ce cuprinde personaje divine şi mitice, ale căror nume le poartă uneori. Sunt folosite în ceremonii specifice legate de anumite momente calendaristice, patronate de aceleaşi personaje, ori în practici îndreptate împotriva acţiunilor nefaste ale acestora. Toate aceste elemente: plante, personaje supranaturale, ceremonii, practici rituale se încadrează în spaţiu în locuri comune pe baza caracteristicilor lor comune. Ele sunt elementele care compun un loc, având imprimate caracteristicile acestuia şi, în acelaşi timp, contribuind la realizarea acestor caracteristici“, arată istoricul Irina Nemeţi. 

Cele mai folosite plante în obiceiurile satului

Plantele întâlnite cel mai frecvent în credinţe şi diverse practici sunt: alunul, busuiocul, grâul, leuşteanul, mătrăguna, mutulica = mătrăguna mică, pelinul, peliniţa, sânzienele, usturoiul.

„Mai rar apar şi avrămeasca, boreţul, bozul, breabănul, calapărul, cicoarea, ciumăfaia, cornul, curpenul, feriga, frăsinica, iedera, izma, limba boului, limba oii, limba mielului, macul, măselariţa, mutătoarea, odoleanul, omagul, orbalţul, plopul tremurător, rozmarinul, salcia, scaiul, socul, stejarul, şerpânţa, talpa gâştei, teiul, tisa, trandafirul, verbina, urzica. Multe dintre ele sunt cunoscute şi sub alte nume, legate de personajele mitice care le patronează sau de practicile şi credinţele în care sunt implicate: «coarda lelelor», «Muma Pădurii», «Muma Ploii», «Năluca», «Sânziene», «Drăgaice», «Zânioară», «Mânecătoare», «iarba vântului», «iarba fiarelor», «iarba hoţilor», «buruiana vieţii», «iarbă de rouă», «iarba lăptoasă», «Doamna Pădurii», «iarba pădurii», «Împărăteasa ierburilor» (...)“,

menţionează istoricul Irina Nemeţi în lucrarea „Regimul spaţial al ierburilor magice în credinţele populare româneşti“.

Plantele care delimitează două lumi

Locul pe care îl ocupă satul, care include şi terenurile agricole, este considerat un loc bun. În mijlocul satului se află biserica, iar protecţia oamenilor de duhurile rele este asigurată. Câmpurile sunt protejate, pentru că omul este prezent şi cultivă plante binefăcătoare. Spaţiul aflat dincolo de hotarele satului este unul nefamiliar, neprotejat, primejdioase, unde cresc plantele malefice. În interiorul satului pot apărea elemente specifice locului aflat în cealaltă parte. Acestea se află la răscruci de drumuri, poduri, case părăsite sau malurile apelor. Plantele aduse din afara satului pentru practici vrăjitoreşti sunt folosite de regulă în aceste locuri.

„Separând locul bun de locurile rele, hotarul are o încărcătură magică specială. El este o prelungire a satului, limita vieţii satului şi a oamenilor acestuia. Închide o lume «umană», apropiată, familiară şi deschide una necunoscută şi primejdioasă. (...) Plantele care cresc aici au calităţi magice şi vindecătoare sporite. Unele plante considerate în alt loc obişnuite, capătă aici valorificări noi, speciale. Marcarea hotarelor se face cu ajutorul pietrelor, a unor ţăruşi dar şi cu ajutorul unor plante. Delimitările făcute în interiorul satului, marcând limitele proprietăţilor, folosesc ca plantă de demarcaţie sângerul. Crengile de sânger desfrunzit semnalează interdicţia pătrunderii în locul respectiv, planta având puterea de «a poci». O situaţie aparte se observă şi la graniţa dintre lumi căci trecerea în «lumea cealaltă» este mijlocită de o plantă ori de trunchiul unui copac. Cel mai adesea, «vehicolul» care realizează trecerea este «buşteanul»“, arată Irina Nemeţi.

Cum se culege mătrăguna

Mătrăguna, o plantă care se găseşte în pădure, într-un loc din afara satului, este folosită în diferite practici magice. Planta este culeasă după un anumit ritual, pentru că există o anumită interdicţie de a fi culeasă, în caz contrar existând superstiţia că fata sau femeia din gospodăria respectivă o să moară. 

Planta se culege noaptea sau în zori, înainte de cântatul cocoşilor, timpul specific practicilor vrăjitoreşti.

„Fetele care o culeg se poartă într-un mod cu totul neobişnuit faţă de comportamentul lor zilnic. Ele mimează actul sexual, deşi sunt fete fecioare; sunt goale şi despletite - ţinută nefirească, dar atât de apropiată de imaginea Ielelor. Planta se aduce în sat în secret, respectându-se interdicţii ale rostirii şi ale privirii, ca orice lucru străin, din «afară». Este folosită în practici magice, străine şi ele satului şi credinţelor fireşti, în intenţia de a influenţa desfăşurarea normală a lucrurilor“, menţionează istoricul. 

Plante care combat acţiunea ielelor

O serie de plante sunt considerate benefice în provinţa combaterii acţiunii Ielelor. „Ielele sunt asociate forţelor maleftce, «necreştine». Sunt prezentate în mitologie ca fiice ale lui Irod ori Rusalin Impărat, făcând rău creştinilor sau, ca cele cinci/nouă fecioare ale căror candele nu s-au aprins la venirea mirelui. Ele sunt asociate ideii de «necreştin», «necreştinesc», simbolizând astfel lumea duhurilor, spiritelor, fundamental opusă lumii umane, creştine, lumii satului. Pentru a combate efectele intervenţiei nefaste a Jelelor asupra omului sau pentru a preveni acţiunile lor, se utilizează o serie de plante specifice în acest caz, spaţiului intern al satului: usturoi, pelin, peliniţă, leuştean, busuioc“, mai precizează Irina Nemeţi.