FOTO VIDEO Câinii poliţişti au defilat de 1 Decembrie. Târgujienii s-au înghesuit la fasole şi vin fiert

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 2000 de persoane au participat la manifestările de Ziua Naţională din Piaţa Prefecturii, din municipiul Târgu Jiu. La parada militară, care a fost momentul cel mai gustat de către participanţi, au fost prezenţi, pentru prima dată şi câinii poliţişti.

Manifestările de 1 Decembrie au debutat cu o slujbă religioasă, după care au urmat alocuţiunile oficialităţilor locale. Reprezentanţii instituţiilor publice, partidelor, societăţilor şi organizaţilor sindicale au depus coroane la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu

Cel mai aşteptat moment a fost acela al paradei militare. Cel mai gustat moment a constat în defilarea câinilor poliţişti. „Cel mai mult mi-au plăcut câinii poliţişti. Au fost cuminţi şi au ascultat de ordinele poliţiştilor. Mi-ar plăcea să am şi eu acasă un câine ca acesta, dar nu ştiu dacă este posibil. Mi-au plăcut şi poliţiştii, în special uniforma lor. Nu i-am mai văzut niciodată îmbrăcaţi în acest fel. Şi fanfara oraşului a fost la înălţime. A fost mai frumos decât în ceilalţi ani. Eu am venit însoţită de părinţi. Am vrut să fuiu prezentă la manifestări, pentru că 1 Decembrie este o zi specială pentru toţi români. Cred că toţi trebuie să fim mândri că suntem români, deoarece ne-am făcut remarcaţi peste tot în lume. O să vin şi deseară când se va aprinde iluminatul ornamental. Abia aştept să văd oraşul luminat", a spus Sorina, elevă în clasa a IX-a. 

.

S-au îmbulzit la fasole şi vin fiert

Cei prezenţi la manifestările de 1 Decembrie au mers, apoi, la un restaurant din apropiere, unde Primăria Târgu Jiu a oferit 2000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi 700 de litri de vin fiert. A fost nevoie de prezenţa poliţiştilor locali pentru că oamenii s-au îmbulzit la intrarea în restaurant. Pentru că sala era plină, cei care au dorit să mânânce o porţie de fasole şi bea un vin fiert au fost nevoiţi să intre. Astfel, accesul a fost permis pe serii. „Nu este posibil aşa ceva. Doamne ajută c-am reuşit să intru. Ştiu că fasolea este foarte gustoasă pentru că este făcută la cazan şi de asta am vrut să ajung şi eu la masă", ne-a spus un participant.

Îmbulzeală la fasole şi vin fiert

Primăria a alocat pentru masa de 1 Decembrie suma de 35.000 de lei. „Participarea este foarte numeroasă. Mă bucur să văd că sunt persoane de toate categoriile care au venit să mănânce fasole cu cârnaţi şi să bea fin fiert“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. 

Premierul Ponta şi Andra, la Târgu Jiu

Manifestările vor continua şi în această seară. La ora 16.00 se va deschide Târgul Meşterilor Popular de Moş Nicolae, după care va avea loc, la Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradişionale, vernisajul expoziţiei «Ia românescă». La ora 16,30, Ansamblul folcloric Doina Gorjului va susţine un spectacol în Piaţa Prefecturii. La ora 17.00 va avea loc o acţiune specială: retragerea cu torţe. Cel mai aşteptat moment va avea loc la ora 18.00, atunci când primul ministru Victor Ponta împreună cu primarul Cârciumaru vor aprinde iluminatul ornamental de sărbătorile de iarnă, după care va urma un concert susţinut de cunoscuta interpretă Andra. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite