Târgu-Jiu: PORTRET/ Maiorul pasionat de fotografie
0A realizat în decursul vieţii zeci de mii de fotografii. Gheorghe Buşe este nedespărţit de aparatul de fotografiat, pentru că-i place să imortalizeze momentele frumoase, dar şi locurile pitoreşti.
La sfârşitul clasei a VIII-a a câşigat un concurs de cultură generală şi a fost răsplătit cu un aparat de fotografiat marca Smena 8. Aşa a început pasiunea lui Gheorghe Buşe pentru fotografie. „Nu ştiam nimic despre arta fotografică, dar pe parcurs m-am iniţiat şi am învăţat foarte multe despre felul în care se fac fotografiile. Era greu de procurat filmul, iar procesarea acestuia se făcea cu dificultate. Le făceam poze colegilor şi le vindeam. În felul ăsta mai făceam rost de bani pentru filme. Reglajele se făceau manual pentru distanţă, timp şi expunere. Am avut şi multe fotografii nereuşite, pentru că din greşeli învăţăm“, ne povesteşte Gheorghe Buşe. Îi place să fotografieze peisaje şi persoane. A lucrat cu aparatul a reaizat fotografii timp de 20 de ani, iar în urmă cu patru ani, când a intrat în posesia unui aparat digital. „Cu Smena am lucrat până aproape de anii 90, când au apărut aparate mai performante cu reglaj automat, mult mai uşor de folosit. În toamna anului 2006 am cumpărat, prin asociaţie, un aparat foto digital. A fost o schimbare radicală. Mi-am cumpărat card şi pozele le descarc direct în calculator“, ne explică fotograful amator.
Decorat cu «Ordinul Militar»
I-a plăcut uniforma militară şi disciplina aşa că a decis să urmeze cursurile Liceului Militar «Dimitrie Cantemir» din Breaza, judeţul Prahova şi, apoi, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căii Ferate din Râmnicu Vâlcea. Şi-a desfăşurat activitatea, între anii 1979 şi 1990, în Bazinul Carbonifer al Gorjului, iar apoi a activat la Brigada 4 Antiaeriană din Târgu-Jiu. La sfârşitul anului 2002, a fost trecut în rezervă cu gradul de maior, ca urmare a restructurării brigăzii. Pentru cariera militară pe care a avut-o a fost decorat cu Medalia «Meritul Militar» clasa a III-a şi a II-a.
Fotograful organizaţiei
La începutul anului 2004, Gheorghe Buşe s-a înscris în organizaţia judeţeană Gorj a Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, iar doi ani mai târziu a fost ales secretar executiv, funcţie pe care o are şi acum. A reuşit să editeze o lucrare despre activitatea organizaţiei pe care o reprezintă. Este nelipsit de la toate evenimentele organizaţiei şi, bineînţeles, aremereu asupra lui aparatul de fotografiat. „Lucrarea «Gorjeni la datorie» prezintă activitatea filialei, iar acum lucrez la al doilea volum, care mi-aş dori să apară în primăvara acestui an, când împlinim 20 de ani de la înfiinţarea. Sunt nelipsit de la evenimentele comunităţii locale. Sunt fotograful filialei. Am făcut două albume foto cu imagini din viaţa filialei“.
PROFIL
Născut. 27 aprilie 1957, în comuna Polovragi.
Studii. Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Geniu Râmnicu Vâlcea.
Experienţă. Pasionat de fotografie de 38 de ani.
Familie. Căsătorit, două fiice.
Ce-i place
„Prefer să fiu bine informat în legătură cu toate evenimetele cotidiene. Îmi place omul bun la suflet şi vorba înţeleaptă, călătoriile şi peisajele pitoreşti, petrecerile şi jocurile de societate, muzica populară, sportul, în general, şi fotbalul în special“.
Ce nu-i place
Nu suport omul făţarnic, mincinos, linguşitor şi, mai, mai cu seamă, răutăcios. Nu suport persoanele nepolticoase , într-un cuvânt cele care sunt bădarane.