Târgu-Jiu: Fostul Cinema Dacia, transformat în depozit farmaceutic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un complex farmaceutic şi un punct de vânzare al produselor biologice vor lua locul fostului cinematograf Dacia din municipiul Târgu-Jiu. Proiectul se ridică la aproximativ 700.000 de euro, urmând să fie finalizat până în toamnă.

Nicolae Sarcină, om de afaceri, care deţine cel mai mare lanţ de magazine din Gorj, va transforma clădirea, în care a funcţionat cinematograful Dacia, într-un depozit de produse farmaceutice şi spaţiu de vânzare de alimentare ecologice. În urmă cu patru ani, Sarcină a câştigat licitaţia privind cumpărarea clădirii Cinematografului Dacia cât şi a terenului aferent , în suprafaţă de 1620 metri pătraţi, la preţul de 3.763.200 milioane lei. Afaceristul intenţionează să finalizeze proiectul în toamnă. „Va fi amenajat un laborator unde se vor prepara diverse alifii şi medicamente, de către angajaţii unei fabrici de produse farmaceutice din Germania.  Aceştia vor avea şi un punct de desfacere a produselor pentru care vor plăti lunar chirie. Voi deschide un spaţiu ce va cuprinde mai multe standuri cu legume, fructe şi lactate, cumpărate direct de la producători din ţară. Investesc aproape 700.000 de euro în amenajarea întregii clădiri. Iniţial am dorit să realizez un cinematograf pentru tineret. Ideea cu depozitul farmaceutic mi se pare benefică pentru gorjeni, în special pentru pensionarii bolnavi. Medicamentele vor fi comercializate sub preţul practicat în oraş “, precizează Nicolae Sarcină.  În urmă cu puţin timp muncitorii unei firme de construcţii, din Târgu-Jiu, au demarat lucrările de amenajare. Supermarket-ul va fi la standarde europene, iar materialele de construcţii sunt achiziţionate din străinătate.


„Era bătaie pe bilete la filmele indene“


Pe vremuri Cinematograful „Dacia“ oferea cele mai bune condiţii de vizionare a filmelor. Oamenii spun că, în 1990, biletele se epuizau rapid, iar sala era de fiecare dată arhiplină. După revoluţie abundenţa programelor TV nu a mai strâns oameni în sală. Gică Paştea, în vârstă de 69 de ani, locuieşte în apropiere de cinematograful la care mergea cu drag la filme. „Cred că erau 400 de fotolii în sală. Era bătaie pe bilete,  la filmele indiene. Îmi plăcea să vizionez „Vagabondul “ şi „Vandana“. Am auzit că vor să facă supermarket cu etaj. Este o idee bună pentru că aici dormeau aurolacii, iar clădirea crea un aspect neplăcut în buricul oaşului“.

image

Clădirea devenise în ultimul timp adăpost pentru copiii străzii

Clădirea şi terenul au fost vândute de către Consiliul Judeţean Gorj, care a intrat în proprietatea cinematografului în 2003. Reprezentanţii Consiliului  Judeţean intenţionau să-l amenajeze ca sediu pentru  Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului“. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza lipsei de bani.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite