Târgu-Jiu: Desenează personaje din filme science fiction
0Este nedespărţit de desen de două decenii, fiind de multe ori premiat, iar acum se pregăteşte pentru propria expoziţie.
A copilărit în oraşul lui Brâncuşi, iar primele desene le-a realizat pe vremea când era la grădiniţă. „În loc să desenez ca toţi ceilalţi, începusem cu umbre şi lumini. Doamna educatoare a descoperit că am talent şi mă punea să le fac celorlalţi copii conturul pentru peisaje cu creionul, iar ei le dădeau culoare“, mărturiseşte Alin Treanta. Nerăbdător să devină elevul unei şcoli care să aibă la bază desenul, târgujianul a fost transferat în clasa a IV-a la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Constantin Brăiloiu. „Desenam peisaje şi chiar personaje din desene animate. M-am acomodat foarte uşor, pentru că era mediul meu, o lume în care toţi copiii erau pasionaţi de desen. Am făcut şi lucrări în acuarele, dar mai târziu am descoperit că îmi place să fac grafică, iar cu tuş îmi place cel mai mult să lucrez“, declară târgujianul.
Încurajat de specialiştii în desen
Deşi profesorii din liceu i-au sugerat să abordeze un alt stil, tânărul de 24 de ani a continuat să realizeze benzi desenate, iar personajele realizate în tuş sunt create din propria lui imaginaţie, inspirându-se frecvent şi din filmele science fiction. „Nu mă ridic de la masă până nu termin o lucrare. Îmi ia şi nouă ore ca să le termin, dar nu mă opresc din desen pentru că uit ideile. Benzile desenate mă reprezintă ca şi stil“, declară artistul. În clasa a X-a a participat la primul concurs de benzi desenate, desfăşurat la Caracal, unde a obţinut locul I. Pe lângă premiu, această participare i-a adus lui Alin şi ocazia de a-i cunoaşte pe cei mai mari specialişti în desen, care lucrează pentru firmele mari din America. „M-au încurajat şi mi-au spus să nu mă întorc din drum. Lucrează la firme mari de benzi desenate din America şi ţinem legătura“, spune desenatorul. Fiecare poveste a sa se desfăşoară pe mai multe benzi, iar scenariul şi-l face singur. „Acum le fac pe calculator, în photoshop, cu tableta grafică. Am mai multe lucrări cu care vreau să fac expoziţie. Vreau să fie numai lucrări realizate pe calculator. Tema este impactul dintre om şi natură. Am vreo 300 de lucrări şi vreau să aleg doar 50 pentru expoziţie, dar am nevoie de un sponsor care să mă sprijine financiar să pun în practică ceva nou. Trebuie să le scot pe pânză, iar acest lucru costă“, încheie tânărul din Târgu-Jiu. În urmă cu trei ani, acesta a participat în Franţa, la un salon de benzi desenate, la care s-a clasat pe locul 3. La finalul clasei a XII-a a obţinut o menţiune la un concurs organizat în Cehia.
De cât timp desenezi?
De când eram la grădiniţă, mai exact de când doamna educatoare mi-a pus culorile în mână. În clasa a IV-a, doamna profesoară de desen Semenescu, de la Şcoala Nr.8, a considerat că este bine să mă transfer la o instituţie de învăţământ de profil, întrucât era surprinsă când vedea că făceam icoane cu creionul, motiv pentru care părinţii au decis să mă transfere la Liceul de Arte Plastice. De atunci sunt de nedespărţit de desen.
Ţi-ai expus lucrările undeva?
Am participat la nenumărate concursuri, atât în ţară, cât şi peste hotare, în Franţa şi în Cehia. La toate concursurile am participat cu benzi desenate, cu diverse teme şi am primit foarte multe diplome, iar acest lucru m-a ajutat întotdeauna să merg mai departe. Am publicat foarte multe lucrări în revista Helion, din Timişoara, însă nu am avut până acum propria expoziţie.