Cazul elevei care a murit în haznaua şcolii. Primarul comunei Ulmi a primit 3 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul s-a petrecut în timpul unei pauze, când cei trei copii se jucau sărind pe plăcile din beton care acopereau fosa septică din curtea şcolii
Incidentul s-a petrecut în timpul unei pauze, când cei trei copii se jucau sărind pe plăcile din beton care acopereau fosa septică din curtea şcolii

Primarul comunei Ulmi, judeţul Dâmboviţa, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în cazul elevi în vârstă de 10 ani, care a murit după ce a căzut în haznaua din spatele şcolii. Evenimentul s-a petrecut la 12 martie 2012.

Solutia pe scurt: 

image

În baza art. 192 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 5 cod penal, condamnă pe inculpatul Vărzaru Nicolae, ..........., la 3 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g , k cod penal. În baza art. 65 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g,k cod penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 35 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 modif. cu art. 5 cod penal, art. 136 alin. 2 cod penal şi art. 137 alin. 4 lit. c cod penal, condamnă pe inculpata persoană juridică S. C. Diana – S.R.L., ......, administrator judiciar al acesteia fiind Cabinetul Individual de practician în Insolvenţă „Constantin Iulian”, cu sediul în ....... cu punctul de lucru în municipiul ......., la 60.000 lei amendă (200zile a câte 300 lei/zi amendă). În baza art. 136 alin.3 lit. f cod penal rap. la art. 145 cod penal, aplică inculpatei SC Diana SRL, măsura complementară a afişării hotărârii de condamnare pentru o perioadă de 3 luni la sediul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa . În baza art. 399 cod procedură penală rap. la art. 493 alin.4 cod procedură penală, menţine măsura preventivă a interzicerii unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice faţă de inculpata persoană juridică SC Diana SRL, precum şi măsura preventivă a suspendării procedurii de dizolvare şi lichidare. În baza art. 404 alin.4 lit. c cod procedură penală rap. la art. 249 şi următoarele cod procedură penală, menţine măsura sechestrului dispusă prin încheierea din 10.07.2014 asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor Vărzaru Nicolae şi SC Diana SRL, până la despăgubirea părţilor civile. În baza art. 397 alin. 1 cod procedură penală rap. la art. 19 cod procedură penală, obligă pe inculpatul Vărzaru Nicolae în solidar cu Primăria Comunei Ulmi, precum şi pe inculpata SC Diana SRL, la despăgubirea părţilor civile, după cum urmează: 220.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Ion Marinela, cu domiciliul în comuna ...........; 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Ion Marinela, cu domiciliul în ........Respinge cererea de constituire parte civilă formulată de părţile civile Ion Gabriel, cu domiciliul în comuna Ulmi, satul Viişoara, str. Grădiniţei, nr. 157, judeţul Dâmboviţa, Ion Alice-Ionela, prin reprezentanţii săi legali Ion Marinela şi Ion Gabriel, toţi cu domiciliul în ............., Ion Filofteia şi Ion Ilie, domiciliaţi în municipiul ......... şi Ştefan Arghira, domiciliată în ........ Ia act că numitul Bugiu Adrian (tatăl victimei), domiciliat în comuna ........., nu s-a constituit parte civilă. În baza art.274 alin.2 cod procedură penală, obligă inculpaţii la câte 4.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 alin.4 cod procedură penală, obligă pe inculpaţi la câte 1.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă Ion Marinela. Cu drept de apel în teren de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2016.

Document: Hotarâre  22/2016  02.02.2016

Istoria tragicului eveniment

O fetiţă de 10 ani, elevă la Şcoala Generală din satul Viişoara, judeţul Dâmboviţa, a murit după ce a căzut în fosa septică din curtea şcolii, iar alţi doi copii, care au căzut şi ei în fosă, au fost salvaţi de către personalul unităţii de învăţământ.

Poliţiştii au declarat la vremea respectivă că incidentul s-a petrecut în spatele şcolii, unde trei copii au mers să se joace, iar la un moment dat o placă din beton cu care era acoperită fosa septică a cedat, iar copiii au căzut. Pompierii sosiţi la faţa locului i-au găsit pe doi dintre copii, care fuseseră scoşi de către personalul şcolii. Cei doi copii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost luaţi acasă de către părinţi. Cel de-al treilea copil, o fetiţă de 10 ani, a fost scos decedat de către pompieri.

image

Incidentul s-a petrecut în timpul unei pauze, când cei trei copii se jucau sărind pe plăcile din beton care acopereau fosa septică din curtea şcolii.

Lipsa fetiţei care a murit după ce a căzut într-o fosă septică la o şcoală din Dâmboviţa a fost constatată cu întârziere de cadrele didactice, şeful Inspectoratului Şcolar spunând că persoana care i-a salvat pe ceilalţi doi copii a fost indusă în eroare de aceştia, care au spus că erau singuri acolo.

Directoarea şcolii din Viişoara (Dâmboviţa), unde trei fetiţe au căzut în fosa septică, una dintre ele murind, a susţinut atunci că elevii au rămas nesupravegheaţi cel mult cinci minute şi că nimeni nu a văzut-o pe fetiţa decedată, copiii salvaţi spunând clar că erau singuri în acel loc.

Loredana Stan, directoarea şcolii din Viişoara, care a fost şi învăţătoarea celor trei fetiţe, a declarat că incidentul s-a petrecut între pauza de la ora 9.40, iar ea a stat cu elevii în clasă 10 minute, cât timp şi-au mâncat sandviciurile, după care i-a trimis la toaletă.

viisoara eleva

"În ultimele cinci minute din pauză i-am rugat să meargă la toaletă, iar eu am mers la secretariat să verific înscrierile pentru clasa pregătitoare. Când am ajuns la cancelarie am fost anunţată că două fetiţe au căzut în hazna. Problema a fost că nimeni nu a văzut-o pe cea de-a treia fetiţă pentru că cele două eleve salvate au spus clar că doar ele erau pe placa de beton care s-a desprins", declara directoarea şcolii.

"Am mers apoi acasă la ea să vedem dacă este şi nu am găsit-o, apoi am constatat ce s-a întâmplat de fapt", a spus Loredana Stan, susţinând că a făcut cerere pentru toalete interioare, însă nu au existat bani.

Ea a mai susţinut că elevii au rămas nesupravegheaţi cel mult cinci minute.

Incidentul a avut loc în jurul orei 10.00, la Şcoala generală din satul Viişoara, comuna Ulmi, într-o pauză, când trei fetiţe de clasa a II-a au mers să se joace la fosa seprică din curtea unităţii, sărind pe plăcile din beton care o acopereau.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite