„Trubadurii valahi”, flautiştii Târgoviştei
0Copiii de la Palatul Copiilor au vârste curprinse între 8 şi 14 ani şi vin şi de la zeci de kilometri distanţă ca să studieze flautul. În cercul de muzică instrumentală condus de profesoara Maria Vârjoghe sunt 74 de copii, iar aceştia au cântat chiar şi la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
La Palatul Copiilor din Târgovişte se nasc mici flautişti, în cadrul cercului de muzică instrumentală condus de profesoara Maria Vârjoghe. Cercul a fost înfiinţat la începutul lunii noiembrie a anului trecut şi sunt înscrişi nu mai puţin de 74 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. „ Copii sunt plăcut impresionaţi şi atraşi de acest instrument, le place şi studiază mult. Este un lucru extraordinar, pentru că lor le foloseşte studiul unui instrument nu neaparat pentru a ajunge la un liceu de muzică, ci pur şi simplu pentru ei, pentru cultura lor generală. Unii dintre ei, în momentul în care au deprins aici metode şi procedee de descifrare a instrumentului, se vor duce apoi la Liceul de Arte «Bălaşa Doamna»”, mărturiseşte Maria Vârjoghe.
Vin de la zeci de kilometri să cânte la flaut
Unii dintre copii vin chiar din diverse comune ale judeţului, numai ca să studieze flautul la Palatul Copiilor. În timpul săptămânii, micuţii sunt preocupaţi cu şcoala, iar în weekend, în timpul lor liber, îşi pun părinţii sau bunicii să-i aducă la cercul de muzică instrumentală. „De la Vulcana de Sus vine o elevă care are 12 ani, o fată foarte studioasă, o aduc părinţii duminica să pot lucra cu ea. La acest cerc mai iau parte copii din Săcuieni, Bucşani, Ocniţa şi Lucieni, care uneori vin şi în timpul săptămânii, în limita posibilităţilor şi în funcţie de orarul pe care îl au la şcolile de unde vin. Sunt copii foarte serioşi şi studioşi”, spune aceasta.
Premii de excelenţă
„Trubadurii valahi”, aşa cum se numeşte micuţa orchestră de la Palatul Copiilor, a obţinut numai puţin de şase premii de excelenţă şi două premii I la diverse concursuri artistice. Micuţii instrumentişti au cântat chiar şi la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. „Toţi cei care au ajuns la un nivel performant fac parte din «Trubadurii valahi», ei vor fi baza unei viitoare orchestre pe care noi vrem să o facem aici şi în cadrul căreia copiii vor cânta la mai multe instrumente. După numai o lună şi jumătate de lucru cu ei am reuşit să realizăm un program de colinde, pe care l-am prezentat la Inspectoratul Şcolar, dar şi la Primărie. Când au ajuns micuţii instrumentişti să cânte la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cei de acolo au fost impresionaţi că aceştia au învăţat să cânte la flaut într-un timp foarte scurt”, afirmă Maria Vârjoghe.