Mihai Simică - Brâncuşi de Dâmboviţa

Cel supranumit după Titanul sculptor din Hobiţa Gorjului, Constantin Brâncuşi, a învăţat meseria de la 7 ani, mai întâi ca tâmplar.

Viitorul “Brâncuşi de Dâmboviţa” îl ajuta pe tatăl său la confecţionarea războaielor de ţesut. Cel mai mult îi plăcea să facă partea de finisaj la suveică. Pentru că nu rezista să îşi vadă tatăl lucrând din greu, Mihai îl ajuta  aşa cum putea şi cu dogăritul. Totul se întâmpla prin clasa I şi până la clasa a VIII-a l-a tot ajutat la meşterit. „Încă de atunci am simţit plăcerea de a lucra cu lemnul. Felul de a-l proteja, de a-l usca, timpul de tăiere în perioada de iarnă, toate acestea erau nişte etape pe care le parcurgeam cu mare plăcere. Când veneam de la şcoală mă întorceam în atelier alături de tatăl meu şi mai apoi plecam cu vaca la păşune. Cam ăsta era programul meu zilnic”, spune meşterul.

Nu a ştiut ce este copilăria

Tâmplăria era mai mult decât o afacere de familie, era singura sursă de venit. Din acest motiv, nu avea timp de joacă cu prietenii de aceeaşi vârstă. Inclusiv cei cinci fraţi şi surori făceau cu rândul şi îl ajutau pe tată  în atelier. De la Izvoare şi până în Dragomireşti li se dusese faima şi sute de femei veneau la ei să-şi confecţioneze războaie de ţesut.

Locul I la „Cântarea României”

Imediat după terminarea şcolii generale, Mihai Simică  a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte din Târgovişte, la îndrumarea pictorului Marin Dumitra, care i-a descoperit talentul. Pentru că lucra din plăcere, au venit şi rezultatele. Cel mai important concurs câştigat a fost „Cântarea României”, unde a luat locul I, la Sculptură Realistă (autoportret). Cu tristeţe în glas spune că şi-a neglijat o perioadă marea sa iubire, sculptura, şi s-a angajat electrician şi, ulterior, operator extracţie în domeniul petrolului, pentru a-şi putea întreţine familia. „Pentru mine pictura şi, mai ales, sculptura rămân un hobby, sunt echivalente cu aerul. Am nevoie de aceste lucruri pentru a respira. Îmi place foarte mult să lucrez lucruri bisericeşti. Am făcut uşi împărăteşti şi diaconeşti pentru mai multe biserici şi foarte multe troiţe sculptate din lemn. Lucrez doar în timpul liber, când vin de la serviciu”, povesteşte Mihai Simică.

Şi-a făcut singur pat în şase luni

Şi-ar fi dorit foarte mult să aibă pe cineva căruia să-i transmită cunoştinţele sale, să-i calce pe urme, dar nu are. Cel mult nepotul său, Radu Andrei, care face pictură la Şcoala Populară de Arte, ar putea să-l urmeze pe acest drum. „E o meserie care-ţi dă multe satisfacţii atunci când vezi ce poate ieşi din mâna ta. În casa mea totul este sculptat de mine. Am uşi, pat, şifonier şi multe altele, lucrate în lemn. Pentru patul din dormitor, de exemplu, am lucrat şase luni ca să iasă aşa cum îmi place mie. Băiatul meu mai mult cu matematica se ocupa, cu calculatorul, îi plac ştiinţele exacte. Merge foarte bine la şcoală şi nu am ce să-i reproşez. Nu-mi pare rău deloc că nu stă pe lângă mine în atelier pentru că şi calculatorul, dacă ştii să-l foloseşti, te ajută să faci lucruri frumoase.

Întrebări şi răspunsuri:

Cât de dificilă este sculptura?
Pentru mine sculptura şi, mai ales, pictura sunt ca nişte jocuri. Dacă îţi place ceea ce faci este foarte uşor. Când am puţin timp liber, mai ies în jurul casei, unde am foarte multe flori, care trebuie întreţinute, dar stau şi în atelier, unde mă ocup de lucrările mele. În acest moment lucrez la  nişte uşi diaconeşti pentru o biserică. Mai lucrez la o troiţă amplasată chiar în faţa casei mele. O să fie unicat pentru că modelul şi forma nu au mai fost folosite. M-am orientat mai mult după forma mănăstirii Cozia, pentru această troiţă. Voi amplasa 12 apostoli sculptaţi, o cruce mare şi sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril.
Când era tânăr, spune că trimitea fetelor zeci de oglinjoare sculptate, cu diferite mesaje pe spate sau pirogravuri.
Este bănoasă această meserie?
Este printre puţinele meserii care se fac mai mult din hobby, din plăcere. Eu, de exemplu, peste 90% din lucrări le donez celor pentru care lucrez. Nu aştept să fiu plătit. Cu toate astea, dacă vine cineva la mine în semn de recunoştinţă faţă de ceea ce a ieşit din mâna mea, accept şi o mică răsplată. De multe ori îi mai pun să îşi facă rost de material, de lac, de baiţ şi toate cele.

Ce-i place?
Îmi place organizarea, liniştea, mai multă ambiţie din partea tuturor în ceea ce fac. De asemenea, îmi place să petrec foarte mult timp în atelier, să văd cum din puţinele lemne care ajung pe mâna mea iese ceva frumos, lucruri de artă, iar cei care le văd se bucură că acel lemn nu a putrezit sau nu a fost băgat pe foc.
Ce nu-i place?
Nu-mi plac invidia şi minciuna. Ideal ar fi fost ca lumea să fie organizată exact ca un roi de albine într-un stup. Nu-mi mai place că toată baza noastră de muncă, toţi muncitorii pleacă în alte ţări, în loc să stea şi să aibă un aport la dezvoltarea ţării noastre. Toţi artiştii pleacă în afară şi aici nu mai rămâne nimeni. Toată lumea pleacă după bani.

Profil:
Data naşterii: 4 octombrie 1961
Localitate: Măneşti
Fanilie: Căsătorit, are un băiat, Mihai, 14 ani
Studii: Liceul Industrial Nr. 2 din Târgovişte şi cursuri de artă fotografică şi pictură
Specialitate: operator extracţie în domeniul petrolului