„Fir de dor” a încântat Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii asociaţiei folclorice din Târgovişte au participat la un festival de muzică şi dansuri populare organizat în Sierra de Fuentes. Tinerii folclorişti, în mare parte elevi şi studenţi, au susţinut şapte spectacole şi au reprezentat România cu succes, întorcându-se acasă cu trei trofee.

Asociaţia Folclorică “Fir de dor” din Târgovişte a reprezentat ţara la un festival internaţional de muzică şi dansuri populare găzduit de Sierra de Fuentes (Spania). Cei 24 de tinerii folclorişti târgovişteni, care au făcut deplasarea în Peninsula Iberică, au susţinut şapte spectacole, la trei dintre ele câştigând premiul I. Aceştia au concurat cu Spania, Ghana, Martinica, Turcia, Senegal, Serbia şi Rusia. “A fost ceva superb, o experienţă frumoasă. Am fost acolo să reprezentăm Târgoviştea, dar şi întreaga ţară şi am făcut-o cu succes. Am susţinut spectacole frumoase şi ne-am bucurat de un public minunat. Sperăm să mai participăm la asemenea festivaluri”, mărturiseşte Marius Remus, unul dintre cei mai vechi membri ai ansamblului “Fir de dor”. Folcloriştii târgovişteni, mare parte dintre aceştia fiind elevi şi studenţi, i-au încântat pe spanioli cu dansuri tradiţionale munteneşti, olteneşti, moldoveneşti şi din Ţara Oaşului, dar şi cu reprezentativul dans popular românesc “Căluşarii”.

Experienţă de neuitat

Deşi au primit invitaţia de a participa la festivalul de la Sierra de Fuentes încă de la începutul anului, plecarea folcloriştilor de la “Fir de dor” era sub semnul întrebării cu câteva zile înainte de startul festivalului. “Nu reuşeam să facem rost de resurse financiare, astfel că aceşti copii nu mai aveau nicio speranţă că vor ajunge acolo, în Spania. O firmă de transport ne-a pus la dispoziţie bilete de autocar cu două zile înainte de plecare şi astfel am ajuns la acest festival. Copiii au fost foarte bucuroşi şi au făcut o treabă bună acolo. S-au şi distrat, au fost la Marea Mediterană, unde au stat la plajă, dar au fost şi la piscină. Oricum, am fost încântaţi de modul cum ne-au primit spaniolii, nu ne aşteptam să fie atât de ospitalieri”, spune Alexandru Pârvulescu, coordonatorul asociaţiei folclorice din Târgovişte.
Acolo au avut ocazia să întâlnească şi români care i-au susţinut în timpul spectacolelor şi care s-au bucurat de prezenţa unui ansamblu folcloric românesc în Spania. “Am dat peste mulţi români în Spania cu care am discutat. Când am plecat noi spre ţară, după încheierea festivalului, au început să plângă”, povesteşte profesorul.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite