Cristina Ioana Niculoiu modelează sufletele deţinuţilor

Prin abilităţile sale, tânăra descoperă pasiunile celor închişi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni.

Cunoaşterea, neprevăzutul, dorinţa de a face bine sunt ingredientele de bază pe care Cristina Ioana Niculoiu le-a folosit în alegerea meseriei sale. Nu este tocmai uşor să încerci să aduci lumină şi căldură în casa sufletelor triste, în locul în care speranţa devine o simplă noţiune, iar viaţa un permanent regret. Cristina a îndrăznit. A devenit educator la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni. Misiune grea, dar, după cum spune, eşti mulţumit când vezi că poţi să mai repari ceva, să mai aduci o brumă de încredere acolo unde destinul a sfărâmat-o. Înainte de a lucra la Serviciul Educativ al închisorii, a fost profesor de istorie-geografie la Şcoala nr. 2 Caragiale, care funcţionează pe lângă penitenciar.

Întâi, profesor de închisoare
„În 2002, după ce am terminat facultatea, am susţinut examenul de titularizare. Erau puţine posturi şi foarte departe. Am tot studiat harta şi, până la urmă, am optat pentru Şcoala nr. 2 Caragiale. I-am spus mătuşei mele, tot profesoară, care m-a îndemnat să merg acasă, să mă sfătuiesc cu ai mei. L-am găsit doar pe tata. Mi-a zis: <<Este decizia ta. Eşti majoră. E viaţa ta. Faci cum crezi de cuviinţă. Eu nu am nimic împotrivă>>. La repartizarea posturilor, domnul inspector şcolar Iugulescu a rămas mirat că am ales Şcoala nr. 2 Caragiale: <<Cum, acolo? Ce-o să faci? Să-i vezi pe ăia îmbrăcaţi în zeghe... Eşti mai curajoasă ca un bărbat>>”, îşi aminteşte Cristina Niculoiu. Fiindcă profesorii fugeau de şcoala din cadrul închisorii, Cristina, după două luni, s-a văzut numită director, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2006. „Am reuşit uşor-uşor să încheg un colectiv tânăr. Fiind veniţi de la şcoală normală, am pus la cale tot felul de spectacole şi activităţi creative. Ne-au sprijinit cei din Penitenciar, că altfel nu reuşeam”, spune Cristina.  Cucerită de profesia sa, de munca cu deţinuţii, a hotărât să devină educator în cadrul Penitenciarului. 

Apoi, coordonator al unui cerc de arte plastice
Acum, Cristina Niculoiu conduce un cerc de arte plastice şi coordonează activitatea unui cenaclu literar. Două canale importante de comunicare cu lumea, cu cei de dincolo de zidurile reci ale închisorii. Este convinsă că prin artă, prin literatură, răul din om şi neliniştile sale patologice pot fi eliminate. „În cadrul cercului de arte plastice, am 17 persoane private de libertate care au abilităţi artistice. Unii cos goblen, alţii sculptează în săpun. Am un deţinut care realizează tablouri din aţă. Unii fac păpuşele. De obicei, mă duc la ei şi le spun: aş vrea să facem lucrarea asta. După un model. Şi ei realizează. Sunt talentaţi. Multe chestii aş vrea să le învăţ şi eu de la ei. Mi-ar plăcea să cos goblen. Deocamdată nu am avut timp să încerc”, ne mărturiseşte Cristina. Ne mai spune că artiştii pe care-i coordonează în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni îşi creează operele cu un minim de unelte, folosindu-se mai mult de mâinile goale. Regulile de detenţie nu permit folosirea ustensilelor ascuţite şi tăietoare. „Tot ce lucrează deţinuţii-artişti valorificăm printr-o asociaţie pe care am înfiinţat-o anul trecut: „Punte peste ziduri”. Scopul acesteia este de a aduna bani pentru construcţia unei biserici în cadrul Penitenciarului”, afirmă Cristina Niculoiu.

Întrebări şi răspunsuri:
Cum este să faci educaţie cu deţinuţii?
La început a fost greu. Am avut emoţii. A fost probabil un fel de şoc. Mă gândeam tot timpul dacă o să fac faţă, însă m-am acomodat suficient de repede. Şi deţinuţii s-au acomodat cu mine. Îmi spuneau tot timpul că sunt a dracului, fiindcă nu-i lăsam să iasă afară din clase. Cred că este mult mai uşor decât cu copiii, din punctul de vedere al ordinei şi disciplinei. Pe de altă parte, este greu, din punct de vedere educativ, pentru că asimilează mult mai greu cunoştinţele.

Cum se comportă persoanele private de libertate în postura de elevi?
Depinde cum reuşeşte cadrul didactic să se impună şi să-şi câştige respectul. Dacă un îşi arată slăbiciunea sau teama faţă de ei, deţinuţii speculează. În momentul în care ştiu că tu îi respecţi, la rândul lor te respectă. Nu erau gălăgioşi. Se mai întâmpla să vorbească tare, dar nu au fost probleme deosebite.

Ce îi place:
„Îmi place tot ce este frumos, tot ce poţi să modifici ca să scoţi ceva bun. Îmi plac oamenii, veselia, florile şi natura”, mărturiseşte Cristina Niculoiu

Ce nu îi place:
„Urăsc când trebuie să întocmesc multe hârtii la serviciu. Nu îmi plac minciuna şi răutatea care există în ziua de astăzi”, spune Cristina

Profil:
Nume: Cristina Ioana Niculoiu
Născută: 9 iulie 1980, Târgovişte
Studii: Universitattea Valahia Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Juridice, specializarea Istorie-Geografie
Familie: Căsătorită