Fata care a obţinut media 10 la Bac, fără să facă meditaţii particulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Anamaria Sabie
FOTO: Anamaria Sabie

Anamaria Sabie este singura elevă din mediul rural al judeţului Suceava, care a reuşit să obţină media 10 la sesiunea din vară a a examenului de Bacalaureat. Înainte să vină la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava, tânăra a urmat cursurile Şcolii Gimnaziale Băneşti.

Anamaria Sabie este o fire veselă, hotărâtă şi bătăioasă. A reuşit să obţină media 10 la sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat, fiind absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava. 

Tânăra a povestit că pe parcursul anilor de studiu nu a făcut meditaţii particulare şi le-a adresat mulţumiri profesorilor care au ajutat-o să se pregătească la orele de curs. 

„Mii de mulţumiri familiei şi profesorilor care şi-au dat silinţa atât de mult, mai ales doamnei profesor de limba română Camelia Lorenţi, pe care sper să o descopere mulţi alţi elevi. În cele din urmă, sunt mândră de mine şi de faptul că nu a fost inutilă munca pe care am depus-o. Colegiul Naţional <Mihai Eminescu> va avea mereu un loc aparte în sufletul meu şi sper ca mulţi alţi elevi să fie inspiraţi să îl aleagă. Nu am făcut meditaţii în privat. Mi-au fost suficiente orele de pregătire făcute după cursuri de către profesorii de specialitate, ore la care puteau participa toţi elevii”, a spus Anamaria Sabie.

Fata a făcut clasele V-VIII în satul natal, iar la examenul de Evaluare Naţională a obţinut nota 9.55 la română şi 7.50 la matematică. 

Spune că experienţele trăite în ultimii patru ani au fost minunate. „Aş fi vrut să continue conversaţiile de pe grupul clasei şi trezitul de dimineaţă. Să mergem la magazine şi să ne certe domnul gardian că întârziem. Mi-e dor deja. Mi-e dor să mergem în excursii în fiecare semestru (cât s-a putut). Mi-e dor să chiulim de la ore şi apoi să ne numărăm absenţele, să vedem câte mai putem face. Mi-e dor de activităţile desfăşurate la Muzeul de Istorie, de piesele de teatru şi de multe emoţii. Nu ştiu când a trecut timpul. Aş vrea să fi luat în serios toate cuvintele familiei, care spuneau că trăiesc <cei mai frumoşi ani>”, a spus fata. 

Anamaria vrea să urmeze cursurile unei facultăţi de Drept. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Vali Porcişteanu, pilot: „Am talent să ocolesc tot ce-mi iese în cale“

 

Vali Porcişteanu şi DTO Tellur Rally Team au găsit în Vest pepitele succesului

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite