Suceava: Sinistraţi lăsaţi în bătaia vântului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Grumezea a primit o casă neterminată prin care bate vântul
Familia Grumezea a primit o casă neterminată prin care bate vântul

44 de suflete din Comăneşti sunt nevoite să locuiască în case fără tavane şi cu geamuri termopan prinse în cuie. Sinistraţii, disperaţi de condiţiile din noile case ridicate cu bani de la Guvern, au cerut din nou socoteală, ieri, şefilor din Primărie. 

12 case construite de guvernanţi în satul Humoreni după inundaţiile din 2008 încă sunt neterminate. Oamenii au refuzat în mai multe rânduri locuinţele, dar au fost nevoiţi să se mute în noile spaţii după ce apele i-au lovit din nou în acest an. Cu toate acestea, locuitorii din comuna Comăneşti se tem că iarna le va intra la propriu în case. Cele mai multe familii au copii şi susţin că frigul din ultimele zile i-a îmbolnăvit pe micuţi.


„Nu putem sta în astfel de condiţii“


„Decât să mi se îmbolnăvească din nou copiii mai bine îi dau la cei de  la Protecţia Copilului“, ne-a declarat Florin Ferariu, tatăl a cinci micuţi cu vârste cuprinse între 5 luni şi 14 ani. Lipsa tavanelor, a uşilor şi a curentului electric i-a adus la disperare pe locuitorii din comuna Comăneşti.


„Nu putem sta în astfel de condiţii, nu suntem animale. Nici pod la camere nu au pus. Se vede afară dacă te uiţi în sus. Cum să stăm aşa, am pus haine pe la colţuri ca să nu mai fie curent“
, a spus Nicoleta Bercea, una dintre sinistrate. Oamenii susţin că locuinţele au fost date în folosinţă fără plafoane, cu geamuri termopan bătute în cuie, fără sobe sau pereţi finisaţi. Locuitorii cred că lucrările au fost executate în bătaie de joc. „Calaburii nici nu sunt finisaţi. Pe la uşă se vede afară. Au bătut cuie în geamurile termopan. Ne-au dat nişte plăci presate ca să le punem noi sus şi să ne descurcăm cum putem. Cu ce, dacă nu avem niciun venit?“, s-a întrebat Gabriela Cherar.


Majoritatea sinistraţilor susţin că singurele venituri sunt alocaţiile copiilor sau banii obţinuţi din munca cu ziua. Reprezentanţii Primăriei Comăneşti spun că pentru noile case s-au folosit banii primiţi de la Guvern şi că fiecare locuinţă a costat în jur de 60.000 de lei. Sinistraţii ar fi trebuit să-şi termine casele date la roşu. „Le-am tras şi curentul în acea zonă, ei trebuie doar să se branşeze“, a spus  Grigoraş Păstrăv, primarul comunei Comăneşti.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite