Suceava: A murit în mijlocul flăcărilor după ce a fumat o ţigară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a făcut o victimă. Arhivă
Incendiul a făcut o victimă. Arhivă

Un bătrân din Hârtop a fost găsit de pompieri prăbuşit în mijlocul casei. Medicii spun că a murit asfixiat.

Gheorghe Franciuc, din satul Hârtop, aflat la 7 kilometri de Fălticeni, şi-a scris soarta cu propriile mâini.

Bătrânul în vârstă de 56 de ani a adormit ieri după ce a fumat o ţigară pe care a lăsat-o aprinsă. La câteva ore pompierii au încercat în zadar să salveze viaţa suceveanului găsit în mijlocul casei, la pământ.

"La sosirea echipajelor, ardeau bunurile dintr-o încăpere, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă. Proprietarul a fost găsit prăbuşit pe podeaua camerei, fără funcţii vitale. Militarii, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără rezultat. Incendiul a fost lichidat la ora 09.30, în limitele găsite", a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă, Suceava.

La stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu două autospeciale. Au ars un pat, o saltea şi materiale textile iar pereţii camereu s-aui degradat pe o suprafaţă de aproximativ 12 mp.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite