Suceava: Andrada Bartoi:Calcă pe urmele Ilenei Sărăroiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrada are doar 16 ani şi-şi perfecţionează vocea la Palatul Copiilor. Adolescenta a fost premiată pentru vocea sa, obţinând multe premii la diferite concursuri

Andrada speră ca într-o zi să ajungă o cântăreaţă cunoscută de muzică populară. Pasiunea pentru acest gen i-a insuflat-o bunica ei, care obişnuia să-i cânte doine în fiecare seară. Primii paşi i-a făcut în cadrul ansamblului de dansuri şi cântece populare, înfiinţat la şcoală.


Primul meu cântec a fost al regretatei Ileana Sărăroiu, intitulat „Foaie verde, trei migdale”. A fost o experienţă minunată pentru mine, dar şi pentru părinţii mei, care m-au susţinut mereu”, a spus Andrada. În activitatea sa de interpretă este îndrumată de profesorul Daniel Aneculăesei, de la Palatul Copiilor.

Pentru vocea ei repetă două ore pe săptămână


Fiind o fire mai sensibilă, tânăra artistă are o slăbiciune pentru doine. Primul concurs de interpretare artistică la care a participat a fost Festivalul Naţional „Doină, doină, cântec dulce”, desfăşurat în anul 2004, unde a câştigat premiul special al juriului. Un an mai târziu a bifat un alt succes important. Participarea atunci la etapa judeţeană a Concursului Naţional de Folclor i-a adus premiul I.


Nu contează premiile, ci dacă ieşi de pe scenă mulţumit de tine. Contează foarte mult şi publicul, dacă te încurajează şi te aplaudă”, a mărturisit adolescenta.


Au urmat apoi alte concursuri şi tot atât de multe reuşite. Anul trecut a participat din nou la Festivalul Naţional „Doină, doină, cântec dulce”, unde a fost răsplătită cu locul al III- lea.
Toate premiile le-a obţinut prin multă muncă, iar pentru a-şi menţine vocea în formă repetă câte două ore pe săptămână la Palatul Copiilor.

Fără emoţii pe scenă


În spectacole reuşeşte să nu-şi piardă calmul şi nu are emoţii aproape deloc. „Prima dată când am intrat pe scenă am avut trac. Apoi m-am obişnuit şi emoţiile au dispărut. E important să ai prezenţă scenică şi să zâmbeşti tot timpul”, a mărturisit Andrada.


Reuşitele ei se datorează nu numai muncii depuse, ci şi profesorului Daniel Aneculăesei, care a ajutat-o mereu.
El este nu numai un profesor, ci şi un om extraordinar. Te poţi baza pe el pentru orice”, a povestit artista. Andrada este foarte ambiţioasă şi-şi doreşte să reuşească în viaţă prin talentul său deosebit.

Întrebări şi răspunsuri

Îţi doreşti o carieră în  muzică?
A.B.: Îmi doresc foarte mult să am o carieră în muzică, deşi până acum am stat în anonimat. Sper să ies din cercul acesta şi să reuşesc să mă afirm.   
Care dintre premii te-a încântat cel mai mult?
A. B.: Cea mai mare bucurie a mea a fost primul meu premiu, pe care l-am obţinut la Festivalul Naţional „Doină-doină, cântec dulce”. Pentru mine emoţia a fost foarte mare, dar am avut şi o satisfacţie pe măsură.


Ce-i place
 „Iubesc muzica, îmi plac dansurile moderne şi să compun proză şi poezie. Uneori îmi place să ies în aer liber, să mă recreez. Îmi plac foarte mult sarmalele cu mămăligă făcute de bunica”, spune tânăra.

Profil

Născut
7 iulie 1992,  Suceava
 
Educaţie
Liceul „Mihai Eminescu”

Experienţă
cântă de la 8 ani

Ce nu-i place
Urăsc minciuna şi oamenii care au două feţe. Ca orice adolescentă, nu-mi place să spăl vasele şi mai ales să mă trezesc dimineaţa”,  explică    Andrada.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite