Adrian Mihalcea, câine roşu de Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are în vitrină două titluri naţionale şi trei cupe ale României, toate câştigate cu Dinamo Bucureşti.

A început să practice fotbalul la grupa de copii a Olimpiei Slobozia şi a continuat la juniorii Clubului Sportiv Şcolar Slobozia, sub supravegherea lui Constantin Prepeliţă şi Mihai Basarab. Fostul ministru de Interne Doru Ioan Tărăcilă l-a recomandat la Dinamo. A debutat într-o partidă, disputată acasă, cu Gloria Bistriţa, pe care câinii au câştigat-o cu 3-0.

Coleg cu Hagi
Din acel moment a început să prindă, constant, primul 11 al echipei Dinamo şi a ajuns să fie convocat la echipa naţională de tineret, aflată sub conducerea lui Victor Piţurcă. „Doamne, ce echipă aveam atunci, în 1998. Hâldan, Florentin Petre, Contra, Lobonţ sau Dănciulescu... sunt doar câteva nume grele din echipa de atunci“, spune, cu regret, Adrian Mihalcea.
La Dinamo, anii au trecut mustind a glorie pentru Adi. A câştigat în şase sezoane, petrecute sub culorile alb-roşii, două campionate, două cupe ale României şi este convocat la echipa mare a României.

„Am avut o şansă unică atunci, să apuc să joc în aceeaşi echipă cu marele Gheorghe Hagi. Era uluitor! Pot să zic că am apucat finalul de carieră al Generaţiei de Aur“, spune, emoţionat, Adi.

Cu o carte de vizită impresionantă, a fost transferat de clubul italian Genoa 1893, ce activa în liga secundă din Italia. Timp de un sezon şi jumătate, a jucat în 44 de meciuri şi a marcat 11 goluri. A venit, apoi, transferul la Hellas Verona, tot în divizia B, unde a jucat doar un sezon.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!


Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite