Slatina:Rata şomajului a crescut în luna mai, în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plin sezon estival, când activitatea în construcţii şi agricultură este în floare, rata şomajului creşte în Olt.

Statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt arată că în luna mai s-au înregistrat 85 de şomeri în plus faţă de luna aprilie.
Astfel, rata şomajului a ajuns la 6,6%, iar numărul total al şomerilor din Olt este de aproape 12.000 de persoane. Aproape jumătate dintre aceştia primesc indemnizaţii de şomaj, în timp ce peste 6000 de oameni nu au nicio sursă de venit. Conducerea AJOFM a anunţat că previziunile oentru următoarea perioadă nu sunt deloc optimiste. „Iniţial am crezut că în lunile de primăcară şi vară, odată cu reluarea activităţilor sezoniere, rata şomajului va scădea. Se pare că ne-am înşelat, iar vara aceast va fi una imprevizibilă din punctul de vedere al ratei şomajului. Acum, că s-a mărit şi perioada în care se acordă indemnizaţia de şomaj, numărul şomerilor indemnizaţi este mai mare decât î mod  obişnuit“, a explicat Cristinel Cârloganu, directorul AJOFM Olt.
Din datele Agenţiei rezultă că femeile îşi găsesc mai uşor un loc de muncă. Astfel, din totalul şomerilor, 37,9% sunt femei, rata şomajului în rândul femeilor fiind de doar 5,25%.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite