Slatina: Un bărbat din Caracal a murit intoxicat cu fum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii s-au luptat zeci de minute cu flăcările (foto arhivă)
Pompierii s-au luptat zeci de minute cu flăcările (foto arhivă)

Un bărbat de 56 ani din municipiul Caracal a murit intoxicat după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul s-a petrecut ieri după-amiază.

Pompierii de la Detaşamentul Caracal au intervenit ieri pe strada Decebal, din municipiul Caracal, pentru stingerea incendiului care izbucnise la locuinţa lui Dumitru N. „La sosirea pompierilor, ardeau acoperişul unei anexe gospodăreşti împreună cu bunurile din aceasta“, a spus sergent major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. Propietarul locuinţei a fost găsit de militari intoxicat cu monoxid de carbon, în stare de inconştienţă şi a fost preluat de o ambulanţă, însă a decedat la spital. „În urma incendiului au ars: acoperişul anexei gopodăreşti pe circa 5 m2, bunurile din aceasta şi aproximativ 6 m2 dintr-un perete de scândură al anexei“, a explicat sergent major Alin Băsăşteanu. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric, iar pagubele depăşesc 5.000 lei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite