Primarul din Drăghiceni şi-a pierdut mandatul. Prefectura Olt a emis ordin la aproape trei luni de la hotărârea definitivă a instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Viore Şoancă şi-a pierdut mandatul FOTO: Linia1
Primarul Viore Şoancă şi-a pierdut mandatul FOTO: Linia1

Primarul comunei oltene Drăghiceni, cercetat pentru abuz în serviciu, şi-a pierdut mandatul din motive de incompatibilitate.

Prefectura Olt i-a transmis primarului,  joi, 4 ianuarie 2018, ordinul de încetare, la aproape trei luni de când raportul Agenţiei Naţionale de Integritate a rămas definitiv în instanţă. „Voi acţiona în instanţă, voi urma calea legală, se ocupă avocatul“, a declarat Ştefan Viorel Şoancă, până joi primar al comunei Drăghiceni.

„Ordinul Prefectului judeţului Olt de încetare a mandatului primarului comunei Drăghiceni, Ştefan Şoancă, a fost emis. Au fost urmaţi toţi paşii legali în acest caz”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Monica Ţone.

Jocul de-a contestaţia

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat la începutul lunii mai a anului trecut că primarul comunei Drăghiceni este incompatibil, motivul fiind acela că  „în perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016, a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul SC Geoşel Măceşanu SRL, încălcând astfel dispoziţiile Legii nr. 161/2003“. Primarul a contestat raportul ANI, astfel că la 17 mai 2017 s-a înregistrat acţiunea în instanţă. Înainte ca judecătorii Tribunalului Olt să judece cererea sa, primarul şi-a restras, însă, acţiunea, pe 5 septembrie instanţa constatând acest fapt. Hotărârea nu a fost atacată cu recurs, iar în 12 octombrie a rămas definitivă. În 26 octombrie, ANI s-a adresat Prefecturii Olt cu solicitarea de a emite ordinul de încetare a mandatului înainte de termen, invocând hotărârea rămasă definitivă.

hotarare tribunal soanca

Primarul a făcut recurs tardiv

Prefectura Olt, în schimb, a motivat, conform publicaţiei Gazeta de Sud, care i-a solicitat instituţiei oltene un răspuns în acest caz,  întârzierea adoptării deciziei  de emitere a ordinului prin faptul că primarul Ştefan Şoancă a anunţat că a atacat hotărârea instanţei. „Prin adresa nr. 32098/20.11.2017, domnul Şoancă Ştefan ne-a adus la cunoştinţă faptul că dosarul nr. 2185/104/2017 se află pe rolul Curţii de Apel Craiova. Din extrasul de pe portalul Tribunalului Olt reiese că domnul Şoancă Ştefan a declarat recurs la 22.11.2017 împotriva hotărârii nr. 1111/2017, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 2185/104/2017. Având în vedere cele menţionate, raportat la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate adresată instituţiei noastre, am înştiinţat ANI despre situaţia nou creată“, se arată în răspunsul Prefecturii Olt către GdS.

Contestaţia primarului la decizia Tribunalului Olt, formulată tardiv, nu a fost nici până în prezent pusă pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Ştefan Viorel Şoancă este în prezent cercetat pentru abuz în serviciu şi delapidare, fapte cercetate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal. În primăvara anului trecut primarul a fost reţinut pentru 24 ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar, această din urmă măsură fiind în cele din urmă revocată, în cursul lunii iunie, prin decizia Judecătoriei Caracal.

Comuna Drăghiceni este a doua din Olt în care atribuţiile primarului sunt preluate de viceprimar, în urma incompatibilităţii primarilor, primarul comunei Ghimpeţeni pierzându-şi de asemenea mandatul în cursul anului 2017.

CITIŢI ŞI: UPDATE Primarul comunei Drăghiceni, reţinut. Este acuzat de abuz în serviciu şi delapidare

Control judiciar pentru primarul din Olt reţinut, joi, pentru fapte de corupţie. Nu-şi mai poate exercita atribuţiile, dar poate încasa salariul. Ce anchetează procurorii

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite