Concediile alungă investitorii pentru Parcul Industrial Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada propice mai degrabă concediilor decât derulării afacerilor a stricat planurile diriguitorilor Primăriei Slatina, ce sperau să vândă terenul Parcului Industrial, primul din judeţ dealtfel, înainte de jumătatea lunii. Astfel, licitaţia organizată în acest sens luni – 4 august, a adus cu sine un singur investitor ce ar fi dorit să cumpere din terenul obiectivului menţionat. Licitaţia va fi reluată cel mai târziu în luna octombrie.

Autorităţile locale au scos la licitaţie tot terenul de 32 de hectare al Parcului Industrial aflat la marginea urbei, spre comuna învecinată Milcov. Deşi şase firme au achiziţionat caietul de sarcini al licitaţiei, în cele din urmă doar o singură firmă s-a prezentat la licitaţia derulată luni – 4 august, la sediul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Primăriei Slatina. Aceasta a fost a doua tentativă a municipalităţii de a vinde terenul Parcului Industrial, obiectiv pentru care a reuşit să obţină toată documentaţia necesară amenajării sale în luna martie a.c., la capătul a circa o jumătate de an de demersuri. Prima licitaţia a fost organizată în acelaşi sens luna trecută, dar atunci nu s-a prezentat nimeni.

“Am avut şase firme interesate de terenul Parcului Industrial, acestea vizând cinci loturi de teren dintre cele şapte mari ce compun suprafaţa licitată. Din păcate, la licitaţie s-a prezentat doar o firmă, motivul fiind, din ce ne-au transmis chiar cei care au fost interesaţi, faptul că nu ar fi avut timp suficient pentru a-şi completa documentaţia şi, în plus, a existat şi o cauză pe care nu am luat-o iniţial în calcul, şi anume faptul că licitaţia a fost programată într-o perioadă de concedii. Licitaţia se va relua în viitorul apropiat, termenul cel mai probabil pentru o nouă procedură urmând să fie undeva la începutul lunii octombrie, cel mai târziu”, a declarat Ciprian Chiţoiu, directorul Parcului Industrial Slatina, care s-a arătat optimist în ce priveşte cea de-a treia licitaţie, programată după perioada concediilor.

Facilităţi importante pentru atragerea investitorilor

Municipalitatea slătineană oferă facilităţi semnificative firmelor care vor decide să investească în incinta Parcului Industrial: scutiri de la plata oricăror taxe datorate bugetului local al municipiului Slatina pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizaţii de construire pentru terenurile şi clădirile din infrastructura parcului, ce fac parte integrantă din parcul industrial; scutire de la plata impozitului pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului industrial; scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructura parcului industrial. Pe lângă facilităţi, hotărârea prevede şi o serie de obligaţii pentru cumpărători: finalizarea investiţiilor în termen de cel mult 5 ani de la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, crearea a minim 2,5 locuri de muncă pentru fiecare 1.000 mp teren adjudecat la licitaţie şi menţinerea numărului angajaţilor pe toată perioada de acordare a facilităţilor specifice parcului industrial.

Există şi un revers pentru cei care nu vor respecta clauzele contractuale: astfel, în situaţia în care cumpărătorul nu va crea locurile de muncă la care s-a angajat prin ofertă şi nu va angaja numărul de salariaţi conform graficului anexat la licitaţie, el va achita vânzătorului suma de 500 euro/an pentru fiecare persoană neangajată până la data realizării numărului propus şi încadrarea în graficul prezentat. Nerespectarea graficului de realizare a investiţiei va atrage după sine plata unei penalităţi egale cu 1 % pe an din valoarea totală a lucrărilor ce trebuiau executate până la data încadrării în graficul de lucrări prezentat, penalizare care se va aplica pentru fiecare etapă a lucrărilor.

Ce activităţi pot fi derulate în cadrul Parcului Industrial

Spre deosebire de prima licitaţie din luna iulie, această a doua procedură derulată luni – 4 august, a adus cu sine şi o premieră, în sensul că eventualii investitori au avut ocazia (şi vor avea şi pe viitor acest prilej, n.a.) de a cumpăra suprafeţe de teren mai mici decât cele anunţate iniţial. Astfel, de acum înainte vor putea fi achiziţionate nu doar cele şapte loturi iniţiale – ce au suprafeţe cuprinse între 21.000 mp şi 172.000 mp -, ci şi loturi mai mici de teren din cadrul acestora, care vor porni de la minimum 2.000 mp.

Terenul Parcului Industrial este amplasat la marginea oraşului, pe DC 89, în zona comunei Milcov. Suprafeţele de teren sunt scoase la licitaţie în vederea realizării de investiţii pentru desfăşurarea de activităţi specifice Parcului Industrial Slatina, respectiv: producţie, prestări servicii, economice, cercetare ştiintifică, valorificare a cercetării ştiintifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, agroindustriale, logistice şi inovative, industriale. Preţul de vânzare adjudecat la licitaţie va fi achitat de către cumpărători integral la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, plata urmând a se face în lei, în funcţie de raportul leu/euro comunicat de B.N.R. la data plăţii, se precizează într-o hotărâre a Consiliului Local referitoare la această licitaţie. Parcul Industrial Slatina a primit autorizaţie de funcţionare în acest sens în luna martie şi se întinde pe 32 de hectare la marginea urbei. Mai multe informaţii privind procedura de licitaţie sunt disponibile pe site-ul Parcului Industrial Slatina: http://www.slatinaindustrialparc.ro.

Vă mai recomandăm:

Terenul Parcului Industrial Slatina, scos azi la vânzare pentru a doua oară

Terenul Parcului Industrial Slatina va fi parcelat

Parcul Industrial Slatina începe să-şi facă propria “carte de vizită”

Este oficial: Slatina are parc industrial

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite