VIDEO Mighindoala, satul sibian cu doi locuitori GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emilia Popenţa şi fiul ei au rămas singurii localnici dintr-o comunitate care număra, în perioada de înflorire, în jur de 200 de familii. În inima pădurii, fără televizor şi telefon, femeia de 73 de ani munceşte cu spor de dimineaţă până seara şi oferă o adevărată lecţie despre supravieţuire.

Citiți și:

Măturile ţiganilor din Prislop curăţă străzile olandezilor

Trăiesc ca-n Evul Mediu,într-o sărăcie lucie,în bordeie

Ca să ajungi la Mighindoala, ai nevoie în primul rând de mijloc de transport potrivit. Dacă eşti norocos, faci drumul cu o maşină de teren, dacă nu, singura şansă rămâne căruţa. Din cei 8 kilometri cât sunt din Şeica Mare până în Mighindoala, patru îi faci direct prin pădure, însă peisajul este o frumuseţe copleşitoare.

În perioada de înflorire, aşezarea din inima pădurii număra în jur de 200 de familii. Prin anii 80 însă, oamenii au început să migreze fie către oraşe fie către localităţăţi aflate mai aproape de căile de acces. Astăzi, Emilia Popenţa şi fiul ei sunt ultimii doi locuitori ai satului atestat documentar undeva prin 1300. „De fapt, la Mighindoala avem un locuitor şi jumătate”, spune râzând Nicolae Şuşa, primarul din Şeica Mare. Asta pentru că băiatul mai vine şi mai pleacă, are casă în Şeica Mare, însă mama lui stă acolo permanent.

După un drum parcurs încet prin locuri desprinse parcă din alt timp, în mijlocul pădurii răsare casa veche, cu tencuiala desprinsă pe alocuri. În poartă, câţiva căţei şi bunica, cu un zâmbet mare şi uşor nedumerită că o caută ziariştii tocmai pe ea, în creierii pădurii.

Singură în inima pădurii

În casa veche miroase a lapte proaspăt, iar Emilia Popenţa are, la cei 73 de ani, o energie care te uimeşte. A ajuns la Mighindoala în 1955, când s-a căsătorit, însă după 6 ani, când a venit colectivizarea, s-a mutat cu tot cu familie în Şeica Mare. După Revoluţie, când oamenii şi-au primit pământurile înapoi, s-au întors la Mighindoala, ea, soţul şi alţi câţiva, care s-au stins însă unul câte unul, ultimul, un sas, în urmă cu trei ani.

image

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

„Nu mi-e frică nici ziua, nici noaptea, că m-am obişnuit”, spune bunica zâmbind. Are gospodărie mare, 100 de capre, tot atâtea oi, 14 porci şi un cal, şi oameni care o ajută să vadă de ele. Unul singur, cioban, rămâne şi peste noapte, restul vin dimineaţa şi pleacă seara. Ar putea oricând să se mute jos în Şeica, unde sunt stabiliţi trei din cei patru copii, dar nici nu vrea să audă. Munceşte de dimineaţă până seara, nu are televizor, nici telefon, are în schimb curent electric şi un aparat de radio la care ascultă ştiri politice, „că de dedicaţii m-am săturat”. „N-am televizor şi nici nu-mi place. Acolo trebuie să stau să mă uit, şi n-am timp, am de lucru, nu pot să mănânc mâncarea degeaba”, descrie bunica apăsat reţeta unei bătrâneţi senine, frumoase, fără boli, stres, poluare, cu riduri puţine şi zâmbet cât încape.

Oaspeţi englezi

Pe lângă casa bunicii, la Mighindoala mai sunt alte câteva, abandonate, plus două biserici, una evanghelică şi una ortodoxă. Prima, aşezată în mijlocul unei poieni, este întreagă iar primarul Nicolae Şuşa povesteşte că a fost concesionată de nişte tineri de la Cluj, care vor să facă aici o tabără de creaţie. Din cea de-a doua, cea ortodoxă, au rămas doar ruine, în mijlocul cărora au crescut salcâmii.

 În urmă cu trei ani, Mighindoala a avut şi oaspeţi de vază. Englezii din Chard, localitate înfrăţită cu Şeica Mare, au venit în vizită şi au ajuns la Mighindoala cu căruţa. Au fost fascinaţi de frumuseţea autentică a locului, iar în urma vizitei, printr-o sponsorizare a englezilor, la Buia, sat care aparţine de asemenea de Şeica Mare, s-au făcut câteva căsuţe de vacanţă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite