Iohannis, despre partidul Mişcarea Populară: „Un PDL mai mic”. Despre înjumătăţirea ratelor: „Nu va da rezultate decât în talk-show”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că, în opinia sa, Mişcarea Populară nu se va putea profila „fiindcă toată lumea îşi dă seama că e tot un fel de PDL.

Întrebat cde părere are despre intrarea pe scena politică a noii formaţiuni politice, Iohannis a răspuns: „Este evident că preşedintele Băsescu îşi caută un vehicul cu care va acţiona în spaţiul politic după ce va pleca de la Cotroceni.  Cum PDL, mai mult sau mai puţin pe faţă, a refuzat acest lucru, îşi caută altul”. 

În opinia sa, cel puţin în aparenţă „este o problemă sau o pierdere pentru PDL pentru că acest nou partid, de fapt, nu este un nou partid este un PDL mai mic. Prin trecerea unor persoane cunoscute din PDL dincolo s-a arătat clar care este trendul. În prima fază, PDL va avea o problemă fiindcă pleacă oameni cu o mare notorietate. Pe de altă parte, Mişcarea Populară nu se va putea profila findcă toată lumea îşi dă seama că e tot un fel de PDL”, a mai spus Iohannis

Acesta a adăugat că este posibil ca, în viitor, Traian Băsescu să ajungă „să controleze două vehicule electorale”. „Dacă PDL îşi schimbă atitudinea faţă de politicianul Băsescu, este posibil ca, la un moment dat, acesta să controleze două vehicule electorale, ceea ce va crea o situaţie interesantă. Dacă bună pentru el, pentru PDL sau pentru PMP, asta vom vedea”, a spus Iohannis. 

Despre rămânerea sau ieşirea de la Guvernare: „Sunt argumente şi de-o parte şi de alta” 

Cât priveşte faptul că sunt tot mai multe voci care susţin ieşirea PNL de la guvernare, acesta a răspuns: „Asta este: sunt un număr mare de membri care vor să continue USL şi să se rămână la guvernare şi este un număr mai mic care cred că ar fi o variantă ieşirea de la guvernare”. 

„Sunt argumente şi de-o parte şi de alta. Argumentul principal pentru a rămâne este că USL a câştigat alegerile şi ar trebui să continue până-şi îndeplineşte mandatul. Argumentul de cealaltă parte este că PNL pierde profil în cadrul alianţei, vezi măsura scutirilor de rate”, a spus Iohannis. 

Despre înjumătăţirea ratelor: „Nu mi se pare o măsură bună”

Cât priveşte înjumătăţirea ratelor celor cu venituri de maxim 1.600 de lei, pe o perioadă de 2 ani, primarul Sibiului a spus că, în opinia sa, aceasta nu este o măsură bună. „Nu mi se pare o măsură bună. Nu a fost discutată în PNL, nu ştiu dacă a fost discutată în PSD. După părerea mea nu va da rezultate decât în talk-show. Nu cred că este o măsură bună pentru oamenii care au venituri mici, care, peste doi ani, vor trebui să plătească o rată considerabil mai mare decât cea pe care o plătesc acum.  

Motivaţia nu mi se pare bună: să creştem economia prin stimularea consumului. Ce facem atunci? Îi învăţăm pe oameni să cheltuiască puţinii bani pe care îi au, numai aşa. Eu îmi imaginez că stimulăm economia creând locuri de muncă unde oamenii să câştige mai bine şi atunci vor cheltui mai mult. 

Noi trebuie să creştem economia şi va creşte consumul, nu trebuie să creştem consumul dintr-o situaţie de economie slabă în speranţa că apoi aceasta va creşte. Acum, cu o economie aproape la pământ, să-ţi imaginezi că poţi să creşti economia scutind o categorie de oameni fără venituri mari de la plata unor rate....Nu am fost convins în niciun fel de această argumenţaţie”, a spus Iohannis. 

Întrebat cum comentează faptul că ministrul  Daniel Chiţoiu şi-a asumat această măsură, Iohannis a răspuns: „Va rămâne cu ea dacă şi-a asumat-o”. 

Vă mai recomandăm: 

Iohannis: „Cu regionalizarea deocamdată e moartă. Anul ăsta cred că nici nu se mai discută”

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că, în opinia sa, subiectul regionalizării nu va mai fi discutat în acest an, mai ales că e an electoral.

Iohannis, despre fondul clasei: „Este strict treaba părinţilor. Dacă vor să o facă, nu văd ce treabă are ministrul Educaţiei sau prim-ministrul“

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că fondul clasei i se pare un lucru bun, atâta timp cât este gestionat strict de părinţi iar banii sunt folosiţi pentru nevoile elevilor, nu pentru cadouri destinate cadrelor didactice.

Iohannis, despre modificările la Codul Penal: “Modul în care s-a procedat este unul pompieristic, nu aşa trebuie să lucreze un Parlament”

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a criticat joi, la Sibiu, modul în care au fost introduse în Parlament propunerile de modificare a Codului Penal.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite