Pachete speciale pentru turiști după sărbători, la Sibiu
0Turiștii care aleg în această perioadă pensiunile din Mărginimea Sibiului, Bâlea sau Păltinișul au parte de oferte speciale. Prețurile au revenit la nivelul celor din extrasezon, iar unii hotelieri au pregătit pachete speciale pentru iubitorii de schi.
”Prețurile pornesc de la 70 de lei camera dublă, la pensiunile de 2 margarete, și ajung până la 150 de lei camera dublă la cele de 4 și 5 margarete. În această perioadă, turiștii vin la schi, la pârtia de la Gura Râului sau la Păltiniș”, spune Dorin Beu, președintele filialei Sibiu a Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural.
De exemplu, la o pensiune de patru margarete din Gura Râului, pachetul ”O săptămână la schi” costă 1.134 de lei pentru două persoane, cazare și demipensiune, iar turiștii au în plus și o reducere de 5 la sută la toate serviciile de închirieri și urcări cu teleschiul la pârtia din localitate.
”Turiștii care vin în această perioadă sunt cei care au copii, și vor să îi învețe să schieze, și de asemenea cei care doresc liniște și mâncare bună”, spune Norica Gligorea, proprietara pensiunii.
Două nopți la preț de una
Dacă sunteți iubitor de munte, puteți alege să petreceți câteva zile la Bâlea. Dacă optați pentru cabana Bâlea Cascadă sau cabana Paltinul, cea din urmă fost reședință de vânătoare a lui Nicu Ceaușescu, beneficiați în această perioadă de ofertă specială. În cursul săptămânii, plătiți o noapte de cazare și stați două iar la sfârșit de săptămână, la două nopți de cazare cea de-a treia este gratuită.
”Prețurile pornesc de la 140 de lei și ajung până la 180 de lei, cazare cu mic dejun inclus”, spune Marius Olaru, proprietarul celor două cabane.
Și turiștii care aleg să se relaxeze la Păltiniș au parte de reduceri. Spre exemplu, la o pensiune de patru stele, turiștii care fac rezervări cu cel puțin 30 de zile înainte de data sosirii și achită integral în momentul în care fac rezervarea au o reducere de 10 la sută, la fel și grupurile mai mari de 10 persoane, ofertele fiind valabile până la începutul lunii iunie.
”Tarifele sunt de 190 de lei pe zi în cursul săptămânii și 230 de lei în week-end, pentru cazare în cameră dublă cu mic dejun inclus. În acest moment, gradul de ocupare este de aproximativ 75 la sută. Avem turiști din Constanța și București, iar toată lumea care se interesează întreabă de schi”, spune Nicolae Mihoc, angajat al pensiunii.