Concursuri de dans, karaoke şi ţuică fiartă în week-end, la Bâlea Cascadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carnavalului Zăpezii vine cu muzică de cea mai bună calitate, concursuri care mai de care mai trăznite, mult vin fiert şi distracţie cât cuprinde.

CITIŢI ŞI:

O noapte de neiutat în Hotelul de Gheaţă

Distracţie şi concursuri pe zăpadă, la munte

Arena Platoș organizează Cupa Loteriei Române la schi

Startul distracţiei se va da în acest weekend, în jurul orei 18.00, cu o petrecere în aer liber. După ce vor fi întâmpinaţi cu vin şi ţuică fiartă, turişii vor avea parte de un spectacol de lumini şi lasere, completat de muzică de excepţie. Petrecerea va fi continuată însă până târziu în noapte, cu fel de fel de surprize, din partea organizatorilor.

Nelipsita paradă a măştilor, în care participanţii îşi pot dovedi inventivitatea în materie de costume sau măşti, concursurile de dans sau karaoke vor transforma Bâlea Cascadă într-un adevărat pol al distracţiei. „Va fi, cu siguranţă, ceva deosebit, iar turiştii care vin să se distreze vor avea parte de multe surprize, specifice acestei perioade. Vom avea multe concursuri, cei mai pricepuţi participanţi urmând să fie răsplătiţi cu multe premii. Printre acestea se numără cazarea gratuită, pentru câştigători, la Cabana «Bâlea Cascadă»", spune marius Olariu, organizatorul evenimentului.

Pregătiri pentru Balul Femeii

Nici nu au finalizat bine toate pregătirile pentru evenimentul din acest weekend, că organizatorii pregătesc acum detaliile pentru Balul Femeii, care va avea loc în 12 martie, în aceeaşi locaţie. Evenimentul, ajuns anul acesta la a III-a ediţie, le va sărbători pe reprezentantele sexului frumos prin jocuri, concursuri şi muzică.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite