Carte românească pentru moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătmărenii au donat până acum 1.200 de volume în cadrul campaniei de strângere de cărţi pentru elevii din Republica Moldova. Un pensionar din Satu Mare, Petru Ardelean, a donat 100 de volume din colecţia „Liceum“, cărţi pe care le-a cumpărat de-a lungul vieţii sale pentru fiica sa.

La o lună şi jumătate de la debutul campaniei de strângere de cărţi, sătmărenii au donat aproximativ 1.200 de volume în limba română pentru fraţii de peste Prut. Campania a fost lansată de Prefectura Satu Mare la iniţiativa scriitorului Vasile Rus, vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor din judeţ şi se va încheia pe data de 31 august. „Am primit aproximativ 1.200 de cărţi de literatură, manuale şcolare şi culegeri. Şi eu voi dona aproximativ 400 de cărţi din biblioteca personală, dar vom selecta şi din arhiva Casei de Cultură în jur de 1.000 de volume“, a precizat Florica Prunilă, responsabilă cu colectarea cărţilor.

A aflat din „Adevărul de Seară“

Petru Ardelean, un pensionar de 75 de ani, a donat 100 de cărţi din colecţia „Liceum“. „Am aflat despre această campanie din ziarul „Adevărul de Seară“. M-am gândit că e o iniţiativă lăudabilă la care pot şi eu participa. De-a lungul anilor, meseria mi-a permis să călătoresc în multe oraşe din ţară, de unde am cumpărat această colecţie de carte pentru fiica mea, iar acum cred că le-ar fi de mai mare ajutor elevilor moldoveni decât să stea la mine în bibliotecă“ a declarat Petru Ardelean.

Directorii unor instituţii şi şcoli sătmărene au fost primii care au participat la campanie. Conducerile unităţilor de învăţământ au mobilizat elevii care au adus cărţi din bibliotecile personale. Au donat cărţi elevii de la Şcoala „Grigore Moisil“ şi de la colegiile „Doamna Stanca“ şi „Ioan Slavici“, însă au răspuns apelului şi directori de instituţii. Eugenia Sabou, directoarea Casei Judeţene de Pensii, a donat 250 de cărţi. „Am o grămadă de cărţi acasă. Le-am selectat pe cele care am crezut că sunt necesare în studiul acestor elevi. Voi mai selecta şi le voi mai duce şi alte volume“, a precizat Eugenia Sabou.

Apel către sătmăreni

Scriitorul Vasile Rus a demarat această campanie pentru a-i ajuta pe elevii moldoveni care duc lipsă de manuale. „Românii sunt uniţi. Moldovenii ne-au cerut cărţi în limba română să aibă din ce învăţa, deoarece cărţile lor sunt scrise în limba moldovenească, pe care, unii dintre ei, o neagă“, a declarat Vasile Rus. Sătmărenii care deţin în biblioteci cărţi în dublu exemplar sau manuale şcolare de care nu mai au nevoie sunt rugaţi să le doneze elevilor moldoveni.

Cifre: 1.200 de volume au donat sătmărenii până în prezent

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite