Holurile Spitalului Judeţean Satu Mare au devenit depozit de medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că urmează să expire contractul de achiziţie de medicamente, Spitalul a făcut o rezervă pentru următoarele trei luni, dar depozitul se dovedeşte a fi neîncăpător.

Cei care au drum zilele acestea prin Spitalul Judeţean de Urgenta pot vedea stivuit pe holuri cantităţi semnificative de medicamente. Acestea au ajuns pe holuri din lipsa de spaţiu în depozitul spitalului.

Cum se explica aceasta situaţie, dat fiind faptul ca în urma cu un an medicii făceau grevă pentru ca nu aveau medicamente pe stoc, o explica preşedintele Consiliul Judeţean, Pătaţi Csaba:

"Intram în normalitate, nimic nu e în abundenţă. Înainte de a expira un contract se face un stoc pe 3 luni de zile. Pentru ca nu avem destul spaţiu de depozitare vedem medicamente şi pe holuri. Toate medicamentele sunt importante, din punct de vedere  administrativ trebuie să asiguram fluxul de medicamente, ustensile şi personal. "

Preşedintele Pataki Csaba a mai menţionat ca situaţia de acum arată că până acum nu a mai existat niciodată o grija reala faţă de stocurile de medicamente din spital şi doar acum, când s-a făcut un stoc cu adevărat se observă că spaţiul de depozitare este inadecvat. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite