Bărbatul care cântă în „fustă“ şi este de neînţeles pentru 95% din populaţia României. „Port un costum de mire vechi de peste 50 de ani“

Viorel Pop este unul dintre cei mai excentrici interpreţi de muzică populară din Ţara Oaşului, asumându-şi un rol care n-a mai fost "jucat" de un bărbat din zonă de foarte mulţi ani.

Păstrarea tradiţiilor şi chiar reînvierea folclorului poate reprezenta o sarcină destul de grea, mai ales atunci când modernizarea şi globalizarea a pătruns adânc în conştiinţa unei comunităţi. Este şi cazul zonei Oaşului, unde s-a produs o migraţie puternică a forţei de muncă spre Europa de Vest, încă de la începutul anilor 1990.
 

Traiul printre vestici, deşi nu i-a îndepărtat de obiceiuri, i-a îndepărtat pe oşeni destul de mult de folclor şi de vechile cântece specifice zonei, ţâpuriturile, acele cântece strigate din gât, pe un ton foarte subţire, greu de înţeles şi de acceptat pentru mulţi din cei care nu sunt din zonă şi nu s-au născut cu aşa ceva la ureche.
 

Viorel Pop şi-a asumat rolul de a readuce în actualitate ţâpuriturile, dar totodată şi-a asumat sarcina de a apărea în faţa oşenilor ca bărbatul care ţâpureşte, după ce în ultimii 25-30 de ani doar femeile s-au remarcat în acest context.
 

Dar până să ajungă la activitatea artistică de astăzi, drumul lui Viorel a fost destul de întortocheat. 

„Am început cu muzica pe la 16 ani, în liceu, când am făcut o trupă cu câţiva colegi. Am ajuns atunci la mare, să cântăm pe litoral, să dăm spectacole şi eram foarte încrezători în noi, mai ales că înregistram în acelaşi studio cu Valahia, care era atunci cea mai tare trupă. Doar că am fost înşelaţi de impresarul nostru de atunci şi, după ce că am cheltuit bani să ajungem acolo şi să facem de toate, nu ne-am văzut banii de pe spectacole, care nu au fost puţini şi ne-am întors acasă lefteri. Atunci am zis că ne lăsăm noi de din astea”, rememorează Viorel Pop prima lui experienţă cu scena.
 

Deşi n-a avut un start prea promiţător în ceea ce însemna domeniul muzical, plăcerea de a fi în faţa oamenilor şi pasiunea pentru muzică l-au făcut ca în scurt timp să pună din nou mâna pe microfon, dar a ales să cânte fără impresar. A îmbrăţişat muzica de petrecere şi populară, etno-ul care era foarte pe val la începutul anilor 2000, cu care a început să prindă la public la diverse evenimente.
 

„Ţin minte că la început venea pe lângă o formaţie aici al restaurantul Pescăruş şi stăteam lângă ei, doar doar o să mă lase şi pe mine să cânt. Era când stătea şi două săptămâni până cântam şi eu două piese, dar a fost important ca să mă obişnuiesc cu tot ce însemna acest lucru”, povesteşte Viorel. 

Ani de zile a cântat de toate pentru toţi la nunţi, botezuri şi alte petreceri, şi asta nu doar în judeţul Satu Mare ci şi peste graniţe, găsind un public avid de petreceri româneşti în Belgia, Franţa şi Anglia, unde zboară şi în prezent de trei-patru ori pe lună pentru cântări.
 

Doar că în prezent repertoriu lui Viorel s-a schimbat mult, manelele şi muzica etno lăsând locul cântecelor tradiţionale oşeneşti, cântece ţâpurite.
 

„Simţeam că trebuie să fac ceva altfel, să mă evidenţiez să ies dintr-un foarte mare care există pe partea de muzică de petrecere şi să fac ceva ce mă reprezintă. Eu sunt oşan din Turţ, acolo am crescut şi mi-a zis şi tata că astea îs rădăcinile mele oricât aş cânta eu altă muzică. Şi în plus, mie chiar îmi place muzica din Oaş, eu o înţeleg, eu o trăiesc. Şi am decis să îmi asum rolul de ţâpuritorul Ţării Oaşului, pentru că bărbat să ţâpurească nu mai este şi nu s-a mai văzut în Oaş de tare multă vreme. A fost o decizie grea, care a însemnat mult efort, dar care zic eu că a meritat”, povesteşte interpretul.
 

Toată pregătirea pentru a putea ieşi în faţa publicului cu această titulatură susţinută de un repertoriu şi un bagaj de cunoştinţe de specialitate despre ce înseamnă muzica din Oaş a durat cam doi ani de zile.

Greu a fost şi la găsirea instrumentiştilor care să îl acompanieze şi care să creadă în ceea ce dorea el să cânte. Dar până la urmă le-a reuşit pe toate, iar un ultim pas este făcut şi în prezent, câştigarea publicului pentru stilul său. 
 

„Eu mă bucur că de luni de zile încoace, oriunde mă duc să cânt, că sunt în Paris, că sunt în Turţ sau Londra, dimineaţa pe când e spartul chefului lumea nu îmi mai cere să le cânt manele şi tot felul de cântece de astea comerciale ci îmi cer să le cânt piesele mele. Şi mă bucur că tot mai mulţi îndrăznesc să vină să danseze pe muzica oşenească, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult la astfel de evenimente.”, mai povesteşte Viorel.
 

Acesta doreşte ca pe viitor să reînvie şi dansul popular, pentru a putea oferi publicului său mai mult, respectiv să poată să îl cultive şi pe acest segment. 
 

Pentru a fi veridic în faţa celor care cântă, Viorel a adoptat şi un costum care să îl reprezinte.
 

„Ceea ce port eu acum la evenimente, şi încerc să o fac la fiecare eveniment, deşi nu e uşor, e un costum de mire din zona Turţ - Batarci, vechi de mai bine de 50-60 de ani, cu clop, bundă, zadie (n.r. - şorţ) şi gaci. Gacii, pantalonii sunt oarecum atracţia costumului, că lumea zice că e fustă, aşa sunt de largi şi nu se vede că au craci individuali. Nu tare am vrut să îi port şi nici costumul, dar mi-am dat seama că degeaba aş cânta muzică oşenească dacă nu aş avea şi o prezentare pe măsură. Deşi nu e uşor, că e foarte cald în el şi îmi ia cel puţin o jumătate de oră să îm îmbrac şi tot atâta să îl dezbrac”, afirmă cântăreţul. 
 

În prezent Viorel Pop îşi împarte activitatea profesională între românii din afara graniţelor şi cei din Ţara Oaşului. Pentru unii cântă acum, în perioada de iarnă, acolo unde sunt ei stabiliţi, la Paris, Londra, Bruxelles, Anvers sau Lion, şi pe unde mai este chemat, iar vara se întoarce şi el cu oşenii deodată, acasă, în Ţara Oaşului.