Cărăşenii se pensionează pe capete, de teamă să nu rămână pe drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frica de adâncirea crizei şi convingerea că pensia este sigură sunt motivele pentru care sute de locuitori din vestul ţării au ales să urce în ultimul tren al pensionării anticipate. Aceştia se înghesuie la Casa de Pensii, ca să îşi depună dosare în speranţa unui venit mic, dar sigur.

Zvonurile că Guvernul va sista acordarea pensiilor de boală începând de la 1 iulie a provocat agitaţie printre hunedorenii eligibili pentru pensionare anticipată. Într-o singură lună, luna mai, s-au depus 250 de dosare pentru obţinerea pensiei anticipate. Maria Bucşa,  de 59 de ani, este unul din hunedorenii care s-au hotărât pe ultima sută de metri să intre în pensie anticipată. 


Mai putea să lucreze


„Mai puteam să lucrez încă şase luni, dar nu ştiu ce va mai fi. Se anunţă disponibilizări, nu mai sunt sigură pe ziua de mâine. Prefer să intru în pensie anticipată acum şi să am asigurat un venit, chiar dacă este mai mic, până voi avea pensia normală”, spune femeia. Potrivit lui Ionel Ciobanu, directorului Casei judeţene de Pensii Hunedoara, în funcţie de durata de cotizare, pensia medie în judeţ acordată persoanelor retrase din activitate înainte de termen variază între 1.000 de lei, pensie anticipată întreagă şi 700 de lei pensie anticipată parţială. Dacă la sfârşitul anului trecut, în Caraş-Severin se acordau 1.330 de pensii anticipate, acum numărul acestora a ajuns la aproximativ 1.500, dintr-un total de 84.000 de pensionari. Potrivit surselor din cadrul Casei de Pensii, 40 la sută dintre cereri au fost depuse în luna mai.


Maria Başu, în vârstă de 58 de ani şi-a depus deja dosarul pentru obţinerea unei pensii anticipate. „Îmi era teamă pentru locul meu de muncă. Pensia vine lunar, iar eu m-am mutat la ţară, unde am o casă modestă, pe care o îngrijesc”, a spus femeia. ;

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite