Doi italieni şi un român au vandalizat rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii au furat 37 de arbori de esenţă carpen şi fag nemarcaţi. Aceştia au fost surprinşi în zona Gura Izvorului din rezervaţia Cheile Nerei şi Beuşniţa. Cei trei sunt cercetaţi pentru furt calificat şi tăiere de arbori din fondul forestier naţional.

Lucrătorii postului de Poliţie  Comunală Bozovici au surprins ieri în zona Gura Izvorului de pe raza comunei, trei bărbaţi care tăiau material lemnos şi arbori. „Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că H.Gheorghe, de 29 ani din Bozovici, F.Mariano de 47 ani şi F.Daniele, de 22 ani, ambii domiciliaţi în Italia, au tăiat un număr de 37 arbori de esenţă carpen şi fag nemarcaţi”, a spus agent Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş- Severin.

Cei trei au spus poliţiştilor că sunt angajaţii unei societăţi comerciale care exploatează calcar în zonă şi au tăiat arborii pentru a desface un drum escavatorului cu care urmau să lucreze pe un versant roca de calcar. Bărbaţii sunt acum cercetaţi pentru furt calificat dar şi pentru tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite