FOTO Cine sunt primarul şi consilierul parlamentar care au ajuns la conducerea Prefecturii Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu_Costea - noul prefect de Vâlcea - fost primar al comunei Lungeşti Foto Arhiva personală
Tiberiu_Costea - noul prefect de Vâlcea - fost primar al comunei Lungeşti Foto Arhiva personală

După ce Guvernul Orban i-a revocat din funcţie pe prefectul şi subprefectul de Vâlcea, Florian Marin şi Aurora Gherghina, în locul acestora au fost numiţi doi liberali: un primar şi un consilier parlamentar.

GALERIE FOTO 

După ce a dezminţit zvonurile potrivit cărora ar urma să fie numit prefect,Tiberiu Costea a demisionat în data de 16 decembrie din funcţia de primar al comunei Lungeşti - Vâlcea, iar Guvernul l-a numit în 18 decembrie ca prefect al judeţului Vâlcea.

Liberalul de 48 de ani se afla la al doilea mandat de primar, iar înainte de a fi ales a profesat în cadrul Centrului Local APIA Drăgăşani pe funcţia de consilier superior.

Este doctor inginer cu diplomă de doctor în horticultură la Universitatea din Craiova, obţinută în 2012, fiind tototdată licenţiat în Inginerie si Management Agroturistic. O publicaţie locală, Ziarul de Vâlcea, contestă studiile superioare ale noului prefect, susţinând că deţine o diplomă de licenţă falsă obţinută la Universitatea Bioterra şi prin urmare nici restul diplomelor nu sunt obţinute legal. Aminteşte în acest sens de scandalurile în care a fost implicată această universitate în 2000, la trei ani după ce se presupune că Tiberiu Costea ar fi absolvit-o, deşi nicăieri nu este precizat acest lucru şi ulterior în 2012.

A devenit celebru după ce a cumpărat biciclete angajaţilor din Primărie

Până să fie numit ca prefect, Tiberiu Costea a fost primar în comuna Lungeşti din 2012. Atunci a candidat din partea Alianţei Electorale PSD - PNL, iar patru ani mai târziu a câştigat detaşat faţă de contracanditaţii săi. A devenit cunoscut pe plan naţional după ce în 2016 a alocat 3.000 de lei pentru achiziţionarea de biciclete destinate angajaţilor care fac muncă de teren.

Soţia, judecată pentru abuz în serviciu

Mandatele sale n-au fost lipsite de scandaluri. Cel mai răsunător este legat de soţia sa, care în perioada în care a fost director al Şcolii Gimnaziale din Lungeşti, în 2013, a achiziţionat cloramină pentru curăţenie nerespectând procedeul achiziţiilor publice, în sensul că nu a solicitat mai multe oferte. În plus, preţul de achiziţie, aşa cum avea să se constate ulterior, a fost cu mult peste cel de pe piaţă, fiind creat în acest mod un prejudiciu bugetului local de aproximativ 20.000 de lei, administraţia fiind condusă la vremea respectivă chiar de către soţ. 

În urma plângerilor făcute de succesorul ei la conducerea şcolii, s-a deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. Surprinzător este faptul că deşi Şcoala Gimnazială Lungeşti a iniţiat demararea cercetărilor, ulterior nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, decizia fiind  luată de Consiliul de Administraţie al şcolii, din care făcea parte şi primarul Tiberiu Costea. Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a comunicat că şcoala trebuia să se constituie parte civilă, fapt acceptat ulterior de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Potrivit rechizitoriului publicat la vremea respectivă integral de Gazeta Vâlceană, în 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani „apreciind că, prin achiziţionarea produsului la un preţ de peste 20 de ori mai mare decât preţul pieţei, s-a urmărit şi realizat un folos necuvenit cel puţin pentru reprezentanţii SC G SRL (firma furnizoare - n.r.)”, a schimbat încadrarea juridică, acuzând-o pe soţia primarului de „abuz în serviciu asimilată unei fapte de corupţie”.

Cauza este în continuare pe rol, la Judecătoria Drăgăşani, următoarea înfăţişare fiind programată pentru luna martie a anului viitor.

Un prefect sărac, potrivit ultimei declaraţii de avere

Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Primăriei Lungeşti în 2018, Costea Tiberiu deţinea, cel puţin până anul trecut, împreună cu soţia sa, doar un apartament în Drăgăşani, de 72 mp, achiziţionat în 2003. În respectivul act nu apar o maşină - Audi din 2001 -, şi nici împrumutul contractat la bancă (Volksbank) în 2007, pe 25 de ani, în sumă de 35.000 de euro, pe care le găsim în declaraţia de avere din 2012, din perioada în care lucra la APIA.

În plus, când s-a decis sechestru pe bunuri, în urma dosarului penal al soţiei, s-a pomenit şi despre un teren de peste 1600 mp în Drăgăşani, care nu se regăseşte în ultima declaraţie de avere. 

Subprefectul, fost consilier parlamentar, pasionat de schi şi motociclism, deţine o turmă de oi

Tiberiu Costea va face echipă la Prefectura Vâlcea cu Sebastian Fîrtat, învestit ca subprefect luni, 16 decembrie. Alături de Fîrtat, la învestire, a fost prezent un fost prefect, al cărui nume s-a vehiculat pentru actuala funcţie de prefect, dar de această dată acesta s-a aflat pe post de şef de Cabinet, Mircea Nadolu. 

Tânărul de 33 de ani este masterand al Universităţii din Craiova - Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, precum şi al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti – „Comunicare politică. Marketing politic şi electoral”. 

Până la numirea pe funcţie a fost consilier. La 23 de ani era şef de cabinet al deputatului Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea. Ultima funcţie a fost de consilier parlamentar la Cabinetul Secretarului General Adjunct al Camerei Deputaţilor, unde l-a propulsat acelaşi deputat Buican, căruia i-a fost consilier de presă, după ce a lucrat timp de mai puţin de un an, în mediul privat, ca redactor economic la Ziarul Cotidianul.  

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, Sebastian Fîrtat deţine un apartament în Bucureşti, cumpărat printr-un credit pe 28 de ani, în 2014, un autoturism Suzuki luat în leasing în 2016 şi două motociclete Kawasaki fabricate în 1995 şi 1999, fiind pasionat de motociclism şi schi. Este căsătorit, are un cont de 2.500 de euro, o turmă de 67 de oi şi datorii la bănci de 200.000 de lei.

Tatăl, achitat într-un dosar de corupţie

Este căsătorit, născut în Vâlcea, dar locuieşte din timpul facultăţii în Bucureşti, unde are şi domiciliul. Este fiul unui fost primar liberal. Tatăl său, Ilie Fîrtat a fost primar al oraşului Horezu în perioada 2012 - 2016. Cercetat de DNA, a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani cu suspendare după ce a externalizat serviciul de termoficare al oraşului unei firme care înregistra datorii la stat şi la bugetul local de peste jumătate de milion de lei. Ulterior însă, în toamna anului trecut, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Piteşti.   

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite