Viceprimarul PP-DD din Ploieşti ar putea fi schimbat. „Nu mă cramponez de funcţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarul Raul Petrescu. FOTO Adevărul Ploieşti
Viceprimarul Raul Petrescu. FOTO Adevărul Ploieşti

Anunţul privind schimbarea tuturor viceprimarilor PP-DD din ţară a fost făcut, luni, la Ploieşti, de către deputatul USL Vlad Cosma. Raul Petrescu, viceprimarul din Ploieşti aflat şi el în această situaţie, spune că va aştepta decizia „suverană“ a Consiliului Local, dar avertizează asupra faptului că proiectele importante ale municipalităţii nu vor mai avea sorţi de izbândă, în lipsa voturilor de la PP-DD

Vlad Cosma a anunţat luni că decizia de schimbare a viceprimarilor PP-DD din teritoriu a fost impusă printr-o directivă a structurii centrale a PSD.

Anunţul vine după câteva săptămâni în care la nivelul administraţiei ploieştene au circulat nenumărate zvonuri privind schimbarea lui Raul Petrescu din funcţie.

„Sunt zvonuri care circulă încă din decembrie şi care au dram de adevăr, provocate de lupta politică de la nivel central dintre USL şi Dan Diaconescu. Alianţele politice sunt fragile şi nu se mai poate vorbi despre lucruri certe în politică. Oricum, dacă se va realiza schimbarea mea, este şi un rezultat al dorinţei conducerii actuale a Primăriei Ploieşti“, ne-a spus Raul Petrescu.

Schimbarea din funcţie s-ar putea produce în prima şedinţă de Consiliu Local, din februarie. Cum nu este de aşteptat ca decizia să fie pe placul PP-DD Prahova, schimbarea viceprimarului se va resimţi şi în echilibrul, şi aşa fragil, al voturilor din Consiliul Local.

Componenţa CL Ploieşti este de 14 consilieri de la USL, 10 de la PDL şi 3 de la PP-DD, astfel că raportul ar deveni de 14 la 13, insuficient pentru a trece proiectele majore ale municipalităţii unde este nevoie de votul a două treimi din consilieri. O demonstrează un episod recent, de săptămâna trecută, când un proiect ANL propus de primarul Iulian Bădescu nu a putut trece doar din cauza unui vot care ar fi trebuit obţinut de la PDL.

„Vom vedea ce se va întâmpla la următoarea şedinţă de Consiliu Local, decizia aleşilor locali este suverană. Eu nu mă cramponez de funcţie“, ne-a mai spus Raul Petrescu.

Viceprimarul PP-DD a fost singurul ales din actualul mandat care şi-a prezentat un raport de activitate de 50 de zile şi la 6 luni de când a fost numit în funcţie. De asemenea, a demarat un program de audienţe pe Facebook pentru tinerii din Ploieşti care nu au timp să ajungă la primărie.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite