O zi în plus pentru vizitarea Peleşului. Castelul trece la programul de vară din luna mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Peleş poate fi vizitat după programul de vară din luna mai. FOTO Adevărul Ploieşti
Castelul Peleş poate fi vizitat după programul de vară din luna mai. FOTO Adevărul Ploieşti

Din 12 mai, Castelul Peleş va trece la programul de vizitare de vară, ceea ce înseamnă că turiştii câştigă o zi în plus, pe săptămână, pentru a putea vizita unul dintre cele mai frumoase obiective tursitice din România

Spre deosebire de programul de iarnă, când muzeul era închis lunea şi marţea, din 12 mai, acesta va avea program de vizitare obişnuit şi în zilele de marţi, până pe 15 septembrie 2015.

Conform noului orar, Peleşul este închis lunea, marţea poate fi vizitat între 11.00 şi 16.15, iar de miercuri până duminică între 9.15 şi 16.15.

La Pelişor, luni şi marţi este închis, iar vizitarea este permisă miercuri între orele 11.00 şi 17.15, iar de joi până duminică între 10.15 şi 17.15.

Un tur al castelului, de 45 de minute, în care puteţi vedea expoziţiile de bază, costă 20 de lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi posesori ai cardului Euro < 26. Tarifele se măresc în cadrul unui tur opţional care include parterul şi etajul I, caz în care un adult plăteşte 50 de lei. Preţul unui bilet pentru Castelul Pelişor costă, integral, 20 de lei.

Vă mai recomandăm

FOTO Cum s-a construit Castelul Pelişor, secretele unui proiect unic comandat de Carol I. Regina Maria şi-a satisfăcut aici cele mai ascunse dorinţe. Castelul Pelişor a fost construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori. „Casa de vis“, ce îmbină elemente germane cu unele româneşti, ilustrează gusturile Reginei Maria şi crezul acesteia în materie de frumos. De altfel, întreg Pelişorul păstrează amintirea pregnantă a celei care avea să devină regina tuturor românilor, fiind şi locul în care Regina Maria a trecut în eternitate.

Zece secrete ale Castelului Peleş. Ce au îngropat meşterii la temelia superbei construcţii din Sinaia şi cât a costat apartamentul Împăratului Franz Joseph. Castelul Peleş este considerat cea mai importantă clădire istorică din România, având caracter de unicat. Prin valoarea sa istorică şi artistică, rămâne unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa. „Adevărul“ vă prezintă câteva secrete ale Peleşului

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite