Atribuţiile lui Mircea Cosma în CJ Prahova au fost preluate de vicele Danielescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Danielescu, al treilea la prezidiu, a preluat atribuţiile lui Mircea Cosma (prim plan) în CJ. FOTO Adevărul Ploieşti
Sebastian Danielescu, al treilea la prezidiu, a preluat atribuţiile lui Mircea Cosma (prim plan) în CJ. FOTO Adevărul Ploieşti

Sebastian Danielescu (PNL), unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai CJ Prahova, a preluat atribuţiile lui Mircea Cosma, cercetat în libertate pentru trafic de influenţă

De joi, atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova au fost preluate, prin dispoziţia lui Mircea Cosma, de vicele Sebastian Danielescu (PNL).

Preşedintele CJ Prahova este internat la secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, la Terapie Coronariană încă de miercuri după-amiază, după ce s-a întors de la Curtea Supremă, din cauza problemelor de sănătate.

Reţinut marţi pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă, magistraţii au decis ca preşedintele CJ Prahova să fie cercetat în stare de libertate sub control judiciar.

În ianuarie 2013, Sebastian Danielescu (PNL) a devenit vicepreşedintele CJ Prahova în locul lui Mircea Roşca, ales deputat de Valea Prahovei.

Pe aceeaşi temă

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, cercetat în libertate sub control judiciar. S-a întors la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Deputaţii vor decide abia săptămâna viitoare dacă sunt de acord cu arestarea preventivă a lui Vlad Cosma

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite